Un refugiat din Ghana a fost arestat de poliția germană fiind principalul suspect în cazul violului unei tinere în vârstă de 23 de ani petrecut într-un spațiu de campare dintr-o rezervație naturală din apropierea Bonn-ului, informează spiegel.de.
Agresorul a intrat în cortul în care tânăra se afla alături de iubitul său, și, sub amenințarea unei macete, i-a deposedat de bunurile de valoare pe care aveau asupra lor.
După aceea a forțat-o pe tânără să iasă din cort și a violat-o.
Cei doi tineri au alertat autoritățile imediat după comiterea agresiunii, un puternic dispozitiv de urmărire fiind mobilizat pentru a-l localiza pe violator. Un portret-robot al atacatorului a fost făcut public în media.
Suspectul, un solicitant de azil din Ghana, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în urmă cu două zile. Asupra sa a fost găsit rucsacul celor doi tineri și maceta cu care i-a amenințat.
De asemenea, probele ADN prelevate au confirmat că el este autorul violului.
Cuplul a avut nevoie de consiliere psihologică pentru a putea trece peste trauma suferită.
"Presupunem ca nu este pentru prima dată când a atacat pe cineva, luând în considerare modul în care a acționat", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Bonn, Robert Scholten.