În lume, după ce reluarea exporturilor din Ucraina a adus grâul doar în Uniunea Europeană, riscă să apară probleme enorme și dezastre umanitare, a a declarat președintele rus, Vladimir Putin, care a deschis cea de-a șaptea ediție a Forumului Economic de Est de la Vladivostok, scrie La Repubblica.
Putin a susținut că țările europene continuă să acționeze cu atitudini coloniale, înșelând țările în curs de dezvoltare, deoarece țările cele mai sărace pierd accesul la produsele alimentare esențiale pentru că sunt cumpărate de țările dezvoltate.
„Creșterea prețurilor pe piețele globale poate fi o adevărată tragedie pentru majoritatea țărilor sărace care se confruntă cu penurie de alimente, energie și alte bunuri vitale”, a spus el citat de Tass
Putin a remarcat că „cele mai sărace state pierd complet accesul la cele mai importante produse alimentare, deoarece cumpărarea [lor] de către țările dezvoltate provoacă o creștere bruscă a prețurilor”.
Potrivit lui Putin, 345 de milioane de oameni din lume se află deja într-o situație de insecuritate alimentară, de 2,5 ori mai mult decât în 2019, potrivit agenției ruse Ria Novosti. Putin a adăugat că îi va propune președintelui turc Erdogan limitarea fluxului de grâu către Europa.