Conflictul din Ucraina, care durează de mai bine de șase luni, este rezultatul prăbușirii URSS, potrivit președintelui rus, scrie Le Figaro.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că conflictele din fosta URSS, inclusiv cel aflat în desfășurare dintre Rusia și Ucraina, au fost „bineînțeles” rezultatul „prăbușirii Uniunii Sovietice” și a acuzat Occidentul că a semănat discordie.
„Știm că Occidentul dezvoltă scenarii pentru a stârni noi conflicte în spațiul CSI. Dar ne-am săturat deja (de conflicte)”, a spus el, în cadrul unei întâlniri cu oficiali ai serviciilor de securitate din țările membre ale Comunității Statelor Independente, care reunește fostele republici sovietice.
„Uită-te doar la ce se întâmplă acum între Rusia și Ucraina, ce se întâmplă la granițele unor țări CSI. Toate acestea, desigur, sunt rezultate ale prăbușirii Uniunii Sovietice ”, a continuat el. Președintele rus a susținut, de asemenea, că se formează „ o ordine mondială mai justă” printr- un „proces dificil”.
„O hegemonie unipolară se prăbușește inexorabil, este o realitate obiectivă pe care Occidentul refuză categoric să o accepte. Și vedem tot ce iese din asta”, a spus el. „Agățându-se de trecut și încercând să urmeze o politică de dictat în toate domeniile – de la relațiile internaționale la economie, inclusiv cultură și sport – acest celebru Occident colectiv creează noi probleme și noi crize”, a lansat din nou domnul Putin.
Pe 16 septembrie, în timpul unui summit regional din Asia, Vladimir Putin a aratat deja ca o contrapondere a ordinii occidentale, salutând „rolul crescând al noilor centre de putere”. În trecut, Vladimir Putin a numit prăbușirea URSS „cea mai mare catastrofă geopolitică ” a secolului al XX-lea.
Putin: "We are witnessing a difficult process of forming a more just world order. This is accompanied by well-known, underlying problems. The unipolar hegemony is inexorably collapsing, this is an objective reality that the West categorically does not want to put up with" pic.twitter.com/SwXHlpadf3
— Spartackus (@elskorpione) September 29, 2022