Președintele Rusiei i-a felicitat pe creștinii ortodocși, spunând că această zi a inspirat „fapte și aspirații bune”. El a adăugat că le cere să se roage pentru Biserica Ortodoxă, scrie Le Figaro
Preşedintele rus Vladimir Putin a participat singur la o slujbă religioasă celebrată într-o biserică de la Kremlin vineri, la miezul nopţii, de Crăciunul ortodox - sărbătorit pe 7 ianuarie - marcat de ofensiva rusă în Ucraina. Președintele Rusiei a urmărit slujba în Catedrala Buna Vestire, concepută inițial ca o biserică pentru țari, potrivit imaginilor difuzate de Kremlin.
În anii precedenți, Vladimir Putin obișnuia să participe la slujbele religioase de Crăciun ortodox în provinciile rusești sau la periferia Moscovei. Într-un mesaj difuzat sâmbăta aceasta de Kremlin, președintele rus a transmis felicitările sale creștinilor ortodocși, indicând că această zi inspiră „fapte bune și aspirații”. El a mai spus că s-a rugat pentru Biserica Ortodoxă, al cărei lider influent, Patriarhul Kirill, a sprijinit pe deplin ofensiva forțelor armate ruse în Ucraina decisă de Vladimir Putin.
Armistițiu rupt
Organizațiile bisericești „susțin soldații noștri care participă la o operațiune militară specială”, a spus președintele rus, folosind termenul oficial de la Kremlin pentru ofensiva din Ucraina. „O astfel de muncă extraordinară, cu mai multe fațete și cu adevărat ascetică merită cel mai sincer respect”, a adăugat el.
Patriarhul Kirill le-a cerut credincioșilor să sprijine „frații” pro-ruși în timpul ofensivei ruse din Ucraina. De la începutul invaziei lansate pe 24 februarie, el a ținut predici în care și-a dat binecuvântarea trupelor ruse în timp ce acuza autoritățile ucrainene. Într-o predică de anul trecut, el a spus că faptul de a muri în Ucraina „spală toate păcatele” .
Patriarhul a chemat joi Moscova și Kievul să stabilească o încetare a focului cu ocazia sărbătorii de Crăciun ortodox apoi Vladimir Putin a anunțat joi o încetare unilaterală a focului pentru treizeci și șase de ore.
Dar duelurile de artilerie au continuat vineri, 6 ianuarie, la Bakhmout, punctul fierbinte al frontului din estul Ucrainei, precum și bombardamentele d ainlte regiuni, în ciuda anunțului de încetare a focului, focul unilateral. Jurnaliștii AFP au auzit împușcături pe părțile ucrainene și ruse după începerea încetării focului în acest oraș cu străzi în mare parte distruse și pustii, dar intensitatea lor a fost mai mică decât în zilele precedente.
It’s Russian Orthodox Christmas today, and Putin is spending it alone in the Kremlin at a service seemingly not attended by anyone else pic.twitter.com/eV3i5RxHsZ
— max seddon (@maxseddon) January 6, 2023