Sondajul de intenții de vot al institutului Alco, publicat duminică în săptămânalul Proto Thema, creditează ND cu 21,3% față de 18% pentru SYRIZA.
Potrivit celui de-al doilea sondaj realizat de Metron Analysis, publicat sâmbătă în cotidianul Parapolitika, ND întrece SYRIZA cu 23,6% față de 19,9%.
Analiștii și mass-media consideră că această "schimbare" a opiniei publice se datorează în mare parte alegerii săptămâna trecută a lui Kyriakos Mitsotakis, 47 de ani, ca lider al ND. Mitsotakis se dorește a fi "reformatorul" ND, pentru a face partidul să evolueze spre centru, relatează AFP, conform Agerpres.
Printre alte motive pentru creșterea în popularitate a dreptei, potrivit analiștilor, se numără continuarea măsurilor de austeritate de către guvernul SYRIZA în timp ce inițial el a promis să le oprească.
În alegerile din septembrie, rata de abținere a ajuns la 44%, cea mai ridicată în ultimii ani în Grecia.
Mandatul prim-ministrului Alexis Tsipras expiră în 2019.