Arsenalul, care include grenade şi muniţie, a fost descoperit în nişte tufişuri în apropiere de Jajinci, într-o intersecţie unde coloana lui Vucik încetineşte pentru a merge către locuinţa părinţilor săi, spune ministrul sârb de Interne, Nebojsa Stefanovic.
Vucic şi familia sa locuiesc în centrul Belgradului. Stefanovic a spus că premierul sârb a fost dus în altă parte, după ce a fost descoperit arsenalul. Descoperirea vine deja pe fondul unei atmosfere tensionate în regiune din cauza crizei refugiaţilor, ţările balcanice acuzându-se reciproc de amestec în treburile interne.
“Premierul şi familia sa sunt acum în siguranţă. Este îngrijorător că armele au fost puse într-un loc în care coloana oficială trebuie să încetinească la o viteză de 10 km pe oră”, a mai spus Stefanovic.
Agenţia militară sîrbă de informaţii (VOA) este responsabilă cu securitatea premierului Vucic, în timp ce membrii Cobras, o unitate militară de elită, sunt bodiguarzii săi personali.
Stefanovic a refuzat să spună unde se află acum Vucic după ce au fost descoperite armele, muniţia şi explozibilul. “Este confidenţial... în orice caz se află acum într-un loc sigur”, a mai spus ministrul sârb de Interne.
Până acum nu a fost arestată nici o persoană în legătură cu acest incident, care vine la 5 zile după ce autorităţile au reţinut mai multe persoane suspectate că ar complota să răstoarne rezultatul alegerilor din Muntenegru de la 16 octombrie, precum şi după mai multe asasinate în stil mafiot între grupări criminale din Belgrad.
Prim-ministrul conservator Aleksandar Vucic conduce de patru ani guvernul de la Belgrad, el fiind reînvestit anul acesta în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate în aprilie. Vucic mai afirmat în trecut că a primit amenințări din cauza reformelor economice pe care le-a promovat, relatează agerpres.ro.
În luna martie 2003, un grup de polițiști asociați unei grupări din lumea interlopă l-au asasinat pe premierul pro-occidental Zoran Djindic.