Noul guvern conservator polonez dorește să vindece Polonia după 25 de ani de îndoctrinare liberală, a afirmat ministrul de externe Witold Waszczykowski. "Noi vrem doar vindecarea țării noastre de unele boli pentru ca ea să se poată restabili. Ca și când lumea ar trebui să meargă automat într-un singur sens, după un model marxist — un nou amestec de culturi și de rase, o lume de cicliști și de vegetarieni, care nu mizează decât pe energii regenerabile și care luptă împotriva oricărei forme de religie. Toate acestea nu au nimic de-a face cu rădăcinile poloneze tradiționale", a declarat Waszczykowski într-un interviu pentru cotidianul german Bild, interviu ce va apărea luni și din care AFP publică câteva fragmente.
Declarațiile ministrului polonez de externe intervin în contextul în care guvernul conservator de la Varșovia este vizat de o serie de critici în urma mai multor decizii considerate controversate, precum adoptarea, la sfârșitul lunii decembrie, a unui proiect de lege ce ar asigura actualului executiv controlul asupra mass-mediei publice.