"De mai multe săptămâni, în fiecare zi auzim vorbindu-se despre atacuri teroriste. Aceste ultime evenimente au afectat și cetățeni polonezi.
Statul polonez are obligația să ceară explicații despre ceea ce s-a petrecut, o informare onestă, pentru că toate acestea se desfășoară de cealaltă parte a frontierei noastre", a declarat premierul Poloniei, Beata Szydlo.
Luni, ministrul polonez al Afacerilor Externe, Witold Waszczykowski, denunțase responsabilitatea Germaniei pentru seria de atacuri sângeroase din această țară.
"Serviciile de securitate și politicienii germani poartă responsabilitatea pentru securitatea în Germania. Așteptăm să ne explice pentru ce au loc aceste acțiuni. Suntem asigurați că deschiderea Europei și acceptarea unui val atât de important de migranți nu vor provoca probleme. Or, se dovedește că da", a declarat șeful diplomației poloneze.
"Terorismul islamist a ajuns în Germania"
Premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, a declarat, după atacurile comise de ISIS în Germania, că politicienii germani trebuie să răspundă îngrijorărilor opiniei publice privind securitatea și imigrația.
"Fiecare atac, fiecare act de terorism, înseamnă prea mult. Terorismul islamist a ajuns în Germania", a spus Seehofer într-o conferință de presă.
Anterior, într-o declarație pentru cotidianul Suddeutsche Zeitung, Horst Seehofer, a făcut apel la o înăsprire a politicii privind imigrația.
"Trebuie să știm cine este în țară. Printre noi trăiesc mulți refugiați care au o viață grea și trebuie să-i ajutăm. Dar din nefericire printre ei există și oameni ce reprezintă un potențial de violență teribil. Aceasta nu este o suspiciune generalizată, ci un fapt", a mai spus premierul bavarez.