Centrul de greutate din NATO se deplasează spre est, pe măsură ce influența germană și franceză continuă să se estompeze, scrie The Telegraph
Marea ceremonie de bun venit pe care Germania a oferit-o regelui și reginei când au sosit ieri la Berlin a fost conceput pentru a demonstra că, în ciuda tuturor fricțiunilor cauzate de Brexit, germanii încă apreciază Marea Britanie ca un aliat important. De la furnizarea unei escorte de Eurofighter Typhoons pentru avionul RAF Voyager care transporta petrecerea regală până la salutul cu 21 de tunuri și trecerea în zbor când cuplul a aterizat pe aeroportul Willy Brandt din Berlin, autoritățile germane au făcut tot posibilul pentru a-și arăta respectul și aprecierea față de vizitatori regali.
Prima vizită de stat a regelui de când a devenit monarh trebuia să includă atât Franța, cât și Germania, considerate pe scară largă ca o ofensivă diplomatică menită să sublinieze eforturile lui Rishi Sunak de a reface relațiile cu marile puteri ale Europei după Brexit. Etapa franceză a trebuit să fie amânată din cauza revoltelor la nivel național provocate de reformele de pensii ale președintelui Emmanuel Macron. Așa că a fost lăsat la latitudinea germanilor să demonstreze că marile puteri europene continuă să țină Marea Britanie și familia sa regală la mare stimă.
Nu este doar faptul că atât Berlinul, cât și Parisul au făcut tot posibilul să exploateze ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în avantajul lor, cum ar fi detronarea orașului Londra ca centru financiar al continentului sau făcând foarte puțin pentru a opri traversările Canalului de catre migranți.
Este cea mai alarmantă realitate că, în toate marile probleme globale ale zilei, de la conflictul din Ucraina până la China, Germania și Franța, se află invariabil pe partea greșită a istoriei. Acum, ei nu mai generează respectul de care se bucurau anterior atunci când oameni ca Helmut Kohl și François Mitterrand au pășit pe scena europeană.
În zilele noastre, dacă doriți să vă angajați cu țări europene care înțeleg pe deplin provocările cu care ne confruntăm, interesele Marii Britanii ar fi mult mai bine deservite prin extinderea legăturilor cu Polonia și Slovacia.
În timp ce Berlinul și Parisul rămân în conflict cu privire la modul cel mai bun de a ajuta cauza ucraineană, Varșovia și Bratislava au susținut direct Kievul în lupta sa disperată împotriva agresiunii ruse.
Apropierea lor geografică de granița cu Rusia le oferă o înțelegere acută a amenințării pe care ambițiile revanșiste ale lui Vladimir Putin o reprezintă pentru securitatea europeană. Ei au susținut neclintit cauza ucraineană, în măsura în care, în timp ce alte capitale europene au rezistat apelurilor Kievului pentru blindaje grele și avioane de război, Polonia și Slovacia nu au arătat nicio reținere în a-și trimite avioanele de luptă pentru a sprijini efortul de război al Ucrainei.
Dacă cele douăzeci de avioane de luptă MiG-29 de fabricație rusă pe care le furnizează sunt modeste în comparație cu miliardele de dolari de arme donate de SUA și de alți aliați, gestul lor subliniază totuși un punct vital pentru Occident: dacă Ucraina vrea să prevaleze pe câmpul de luptă, atunci puterile occidentale trebuie să ofere țării armele de care are nevoie pentru a fi o forță de luptă eficientă.
Datorită echivocului constant al administrației Biden cu privire la problema Ucrainei, mulți lideri occidentali se găsesc în poziția incomodă de a susține o politică prin care Rusia pierde războiul, dar Ucraina nu câștigă. Acest lucru a condus la o reticență marcată din partea Germaniei și Franței de a oferi Kievului ajutorul de care are nevoie pentru a provoca o înfrângere clara a Moscovei.
Ezitarea acestor mari puteri europene până acum de a sprijini Ucraina, împreună cu atitudinea lor hotărât ambivalentă față de amenințarea emergentă reprezentată de China, înseamnă că, pe măsură ce Europa se pregătește pentru provocările care urmează, un nou centru de greutate apare în cadrul alianței occidentale – unul unde țările din Europa Centrală precum Polonia sunt mai dispuse să își asume un rol de conducere în detrimentul puterilor tradiționale precum francezii și germanii.
Decizia Suediei și Finlandei de a renunța la neutralitatea lor de lungă durată în favoarea aderării la NATO – un răspuns direct la agresiunea rusă împotriva Ucrainei – susține această tendință, împreună cu contribuția statelor baltice. Nici ei nu îsi fac iluzii cu privire la amploarea amenințării pe care Rusia și alte state necinstite o reprezintă pentru securitatea Europei.
Mișcarea de a oferi NATO mai multă coloană vertebrală ar fi întărită semnificativ dacă Ucrainei i s-ar acorda vreodată calitatea de membru deplin al alianței, o problemă care nu mai trebuie evitată de teama de a nu deranja Moscova. După ce a permis ca 13 state din Europa Centrală și de Est – în ciuda obiecțiilor rusești – să se alăture NATO după încheierea Războiului Rece, nu va exista nicio justificare pentru a refuza intrarea Ucrainei, mai ales dacă, împotriva previziunilor, Kievul reușește să-și învingă inamicul rus.
