Poliţia germană cere ajutorul martorilor oculari

20 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Poliţia germană cere ajutorul martorilor oculari


Atacul comis cu ajutorul unui camion de mare tonaj, care a intrat în mulţime, a provocat moartea a 12 persoane şi rănirea altor 48.

Poliţia germană face apel la toţi martorii oculari ai acestei tragedii, inclusiv la persoanele care doresc să afle informaţii despre apropiaţi de la care nu au veşti, să sune la numărul de telefon +493054023111.

Persoanele interesate sunt rugate să NU apeleze numărul de urgenţă 110 şi să nu posteze imagini şi înregistrări video de la faţa locului pe reţelele de socializare.

În schimb, cei care au înregistrări de la faţa locului le pot uploada la adresa bka-hinweisportal.de.

Deja pe reţelele de socializare circulă imagini şi înregistrări video de amator postate încă din primele minute după atac.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, şi 48 rănite, după ce un camion a intrat în mulţime luni seară, la târgul de Crăciun din Berlin. Bărbatul care s-a aflat la volan a fugit, dar a fost prins la scurt timp.

Poliția germană a crescut, marți dimineața, la 12, numărul celor care și-au pierdut viața luni seara după ce un camion a intrat într-un târg de Crăciun la Berlin lovind numeroși vizitatori, transmit agențiile internaționale de presă.

După cum au informat forțele de securitate pe contul oficial de Twitter, 48 de persoane, unele cu răni foarte grave, au fost transportate la spital.

Ţipete, în momentul în care camionul înainta spre mulţime şi standuri, dar şi tăcerea care s-a aşternut asupra Târgului de Crăciun, sunt descrise de Jan Hollitzer, un jurnalist de la cotidianul Berliner Morgenpost.

„Nu a încercat să se oprească, a continuat să conducă!”, declară un martor ocular, încă îngrozit de faptul că a fentat moartea. Ceilalţi martori descriu aceeaşi oroare:”Am venit imediat după şi am văzut oamenii întinşi pe jos”, povesteşte o studentă tunisiană. „Nu mă mai simt în siguranţă aici”, adaugă ea.

O filmare video, realizată imediat după producerea tragediei, arată amploarea dramei: standuri făcute praf, oameni pe caldarâm. Filmarea a fost însă eliminată de youtube.com între timp.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră