După depunerea jurământului de preşedinte al SUA de către Donald Trump, toţi ambasadorii străini au fost concediaţi, fără a stabili înlocuitorii acestora, relatează independent.co.uk
Trump a cerut ca toţi ambasadorii SUA din întreaga lume, numiţi de fostul preşedinte Barack Obama, să părăsească posturile până vineri la prânz, fără nicio perioadă de graţie.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, se află la post din 2015. În martie 2015 președintele Barack Obama și-a anunțat intenția de a-l nominaliza ambasador în România. Senatul SUA a aprobat la 22 iulie 2015 numirea lui Klemm în acest post.
Echipa de tranziţie a lui Trump a anunţat la 23 decembrie că nu se va face nicio concesie ambasadorilor care vor cere prelungirea şederii la post dincolo de ziua învestirii în funcţie, nici măcar celor cu copii mici.
Este o practică obişnuită ca ambasadorii să demisioneze la începutul mandatului unui nou preşedinte, dar este mai puţin obişnuit să nu fie pregătiţi înlocuitori.
Nu mai puţin de 80 de ambasadori au fost eliminaţi dintr-odată. Mişcarea lui Trump lasă mai multe ţări fără ambasadorii confirmaţi de Senat, iar unele dintre ele au relaţii sensibile cu SUA.
Printre ţările afectate se numără Germania, Marea Britanie, Canada, China, India, Japonia şi Arabia Saudită. Înlocuirea ambasadorilor concediaţi este de durată şi trebuie aprobată de Congres. Până acum s-au făcut doar câteva propuneri: Nikki Hayley. la ONU, David Friedman, în Israel, şi Terry Branstad, în China.
Prima soţie a lui Trump, Ivana Trump (foto), şi-ar fi exprimat dorinţa de a fi ambasador la Praga. Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, şi-a exprimat susţinerea pentru ea, spunând că SUA nu puteau trimite un ambasador mai bun la Praga.