Propunere. Țările care se opun cotelor de refugiați, penalizate

12 Sep 2015
Propunere. Țările care se opun cotelor de refugiați, penalizate
Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a criticat ţările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană. El a cerut penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene.

“Oricine se sustrage responsabilităţilor trebuie să fie penalizat financiar, de exemplu prin reducerea accesului la fondurile structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE", a spus Faymann într-un interviu din germane Der Spiegel.

Klaus Iohannis a afirmat că România poate primi aproximativ 1.700 de refugiaţi pe bază voluntară şi a respins cota obligatorie, stabilită de Comisia Europeană la 6.351 de imigranţi. Premierul Victor Ponta nu susţine nici el cotele obligatorii, dar a indicat indirect că acest lucru va fi discutat la reuniunea ministerială europeană de luni.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră