Joi, 15 septembrie 2022, Papa Francisc, în timpul călătoriei sale apostolice în Kazahstan, s-a întâlnit cu 19 iezuiți care lucrează în așa-numita „Regiune Rusă” a Societății lui Iisus. La Civiltà Cattolica publică această conversație privată în care Papa Francisc discută și despre războiul din Ucraina.
Sfinte Părinte, ce mai faci? Cum te simți? Cum e sănătatea ta?
Sănătatea este bună. Am o problemă cu piciorul care mă încetinește, dar sănătatea mea în general este în regulă: cea fizică, dar... și cea psihică!
Cum vedeți situația geopolitică pe care o trăim?
E război și cred că este o greșeală să credem că este un film de cowboy cu băieți buni și băieți răi. Și este, de asemenea, o greșeală să crezi că acesta este un război între Rusia și Ucraina și atât. Nu: acesta este un război mondial.
Dar, în opinia dumneavoastră, care sunt cauzele a ceea ce trăim?
Aici victima acestui conflict este Ucraina. Mă gândesc de ce acest război nu a fost evitat. Și războiul este ca și căsătoria, într-un fel. Pentru a înțelege, trebuie să investigăm dinamica care a dezvoltat conflictul. Există factori internaționali care au contribuit la provocarea războiului. Am menționat deja că un șef de stat, în decembrie anul trecut, a venit să-mi spună că este foarte îngrijorat pentru că NATO a plecat să latre la porțile Rusiei fără să înțeleagă că rușii sunt imperiali și se tem de nesiguranța la granițe. El și-a exprimat teama că acest lucru ar provoca un război și acesta a izbucnit două luni mai târziu. Prin urmare, nu se poate să fi simplist în raționamentul cu privire la cauzele conflictului. Văd imperialismul în conflict. Și, când se simt amenințați și în declin, imperialismele reacționează crezând că soluția este să duci un război pentru a compensa, dar și să vândă și să testeze arme. Unii spun, de exemplu, că războiul civil spaniol a fost făcut pentru a pregăti cel de-al doilea război mondial. Nu știu dacă chiar așa este, dar ar putea fi. Nu mă îndoiesc, însă, că trăim deja al treilea război mondial. Într-un secol am văzut trei: unul între 1914 și 1918, unul între 1939 și 1945, iar acum trăim asta.
Din februarie ne străduim să eliberăm inimile de ură. Pentru noi acesta este un angajament pastoral prioritar. Le spunem oamenilor că a urî pe cineva nu este creștin. Dar diviziunea este o povară pe care o purtăm asupra noastră. În fiecare zi ne rugăm Rozariul pentru pace.
Asta trebuie făcut: eliberați inimile de ură. Din prima zi de război și până ieri am vorbit constant despre acest conflict, referindu-mă la suferința Ucrainei. În ziua independenței țării, în Piața Sf. Petru era un steag și despre el am vorbit și eu, desigur. După ce am vorbit despre Ucraina, m-am gândit să spun o vorbă asupra suferinței celor două popoare, ucraineanul și rusul. Pentru că în războaie oamenii sunt cei care suferă, oamenii. Oamenii săraci plătesc, ca întotdeauna. Și asta generează ură. Cine face război uită umanitatea și nu se uită la viața concretă a oamenilor, ci pune în fața tuturor interesele părții și puterii. Oamenii obișnuiți din fiecare conflict sunt adevăratele victime, care plătesc pentru nebuniile războiului pe propria piele. Apoi m-am referit și la fata aceea care a fost aruncată în aer. În acest moment, tot ce spusesem până atunci a fost uitat și s-a acordat atenție doar acelei referințe. Dar înțeleg reacțiile oamenilor, pentru că suferă foarte mult.
Vreau să vă reamintesc că a doua zi după începutul războiului am fost la Ambasada Rusiei. A fost un gest neobișnuit: Papa nu merge niciodată la Ambasadă. El îi primește personal pe ambasadori doar atunci când își prezintă acreditările, iar apoi la sfârșitul misiunii lor într-o vizită de adio. I-am spus ambasadorului că aș vrea să vorbesc cu președintele Putin atâta timp cât îmi va lăsa o mică șansă de dialog.
M-am întâlnit și cu ambasadorul ucrainean și am vorbit de două ori cu președintele Zelensky la telefon. I-am trimis în Ucraina pe cardinalii Czerny și Krajewski, care au adus solidaritatea Papei.Secretarul pentru relațiile cu statele, monseniorul Gallagher, a fost într-o vizită. Prezența Sfântului Scaun în Ucraina are valoarea de a aduce ajutor și sprijin. Este o modalitate de a exprima o prezență. Am avut în vedere să merg și eu. Mi se pare că voia lui Dumnezeu este să nu plec chiar în acest moment; să vedem mai târziu, totuși.
Au venit la mine niște trimiși ucraineni. Printre aceștia s-a numărat și prorectorul Universității Catolice din Ucraina, însoțit de consilierul pentru afaceri religioase al președintelui, un evanghelic. Am discutat, am discutat. A venit și un lider militar care se ocupă cu schimbul de prizonieri, mereu cu consilierul religios al președintelui Zelensky. De data aceasta mi-au adus o listă cu peste 300 de prizonieri. Mi-au cerut să fac ceva pentru a face schimb. L-am sunat imediat pe ambasadorul Rusiei să văd dacă se poate face ceva, dacă se poate accelera un schimb de prizonieri.
Când un episcop catolic ucrainean a venit în vizită, i-am înmânat un pachet cu declarațiile mele pe această temă. Am numit invazia Ucrainei o agresiune inacceptabilă, respingătoare, lipsită de sens, barbară, sacrilegiu... Citește toate declarațiile! Biroul de presă le-a strâns. Dar aș vrea să vă spun că nu-mi pasă că îl apărați pe Papa, ci că oamenii se simt mângâiați de voi, care sunteți frații Papei. Papa nu se înfurie dacă este înțeles greșit, pentru că știu bine suferința din spate...
Sfinte Părinte, sunt convins că vei juca un rol dacă și când va fi pace. Și va fi o contribuție puternică. Uite, suntem un grup de iezuiți din diferite țări. Ce pași ne sfătuiți ca iezuit să luăm? Ce ne ceri? Ce putem face?
Pentru mine lucrul de făcut este să arăt apropiere. Acesta este cuvântul cheie: a fi aproape, a ajuta oamenii care suferă. Oamenii trebuie să simtă că episcopul lor, parohul, Biserica este aproape. Acesta este stilul lui Dumnezeu. Îl citim în Deuteronom: „Ce neam mare are zeii atât de aproape de el, precum Domnul, Dumnezeul nostru, este aproape de noi de fiecare dată când Îl invocăm?”. Stilul lui Dumnezeu este apropierea.
Tu, ca provincial al Argentinei, ai trăit sub o dictatură. Care a fost experiența ta acolo?
Guvernele dictatoriale sunt crude. Întotdeauna există cruzime în dictatură. În Argentina au luat oameni, i-au urcat într-un avion și apoi i-au aruncat în mare. Câți politicieni am cunoscut care au fost în închisoare și torturați! În aceste situații se pierd drepturi, dar și sensibilitatea umană. Am simțit-o în acel moment. De multe ori i-am auzit și pe buni catolici spunând: «Acești comuniști merită!”. Este teribil când ideea politică depășește valorile religioase. În Argentina, mamele au început o mișcare pentru a lupta împotriva dictaturii și a-și căuta copiii. Sunt mamele care au fost curajoase în Argentina.
O întrebare și o cerere: ce are Papa în inimă? Ce este în rugăciunea lui specială? Și cererea este pentru studenții seminarului: un sfat, un mesaj...
Încep cu al doilea. Cererea mea pentru seminariști: să fie niște copii normali, normali. Una dintre problemele unor seminarii este că nu primesc oameni obișnuiți. Fii atent la expresii religioase sau umane ciudate. Le spun seminariștilor: fiți normali chiar și în rugăciune. Roagă-te ca un fiu tatălui. Este normal să spui cu seriozitate. Ce port în inima mea și în rugăciune? mă întrebi. Rugăciunea, cea care îmi vine spontan, este întotdeauna invocarea: „Uită-te la poporul tău, Doamne!”. Este un lucru foarte simplu. Mijlocirea bate în inima Domnului. Este rugăciunea de mijlocire. Și să nu uităm că parrezia este necesară în rugăciune, claritate, curaj. Modelul este cel al lui Avraam, când se roagă: „Nu te mânia, Domnul meu, dacă...”, apoi își face cererea insistent. Trebuie să ne rugăm pulsând cu Dumnezeu, așa cum spunem în spaniolă. Este o rugăciune curajoasă, față în față. Nu atât de mult să cauți consolare, care trebuie și căutată, da. Dar mai presus de toate a cere, a cere, a cere... Credem că parrezia este doar o virtute a acțiunii, dar nu, este și o virtute a rugăciunii.
