O româncă şi-a obligat prietena să se prostitueze în Spania

02 Oct 2015
O româncă şi-a obligat prietena să se prostitueze în Spania
Nu mică i-a fost mirarea unei tinere din România când a fost reţinută pe aeroportul din Dortmund. Fără să presimtă nimic, ea încercat să se urce la bordul unui avion, cu destinaţia Bucureşti. Poliţia germană a reţinut-o pe loc, pe numele fetei de 20 de ani existând un mandat internaţional de arestare.

Conform presseportal.de, ea este acuzată de autorităţile din Spania că în cursul lunii octombrie 2014 şi-a păcălit o prietenă din România să vină în Spania, iar apoi, cu ajutorul unor complici, a obligat-o să se prostitueze.

După o lună de chin, victima a reuşit să fugă şi să alerteze autorităţile spaniole. Femeia de 20 de ani a părăsit Spania şi s-a stabilit în Germania, la Hanovra.

Românca se află încarcerată la centrul de detenţie pentru femei din Gelsenkirchen şi aşteaptă să fie extrădată în Spania, unde riscă ani grei de închisoare pentru proxenetism, lipsire de libertate şi rele tratamente. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră