Ultimele informații confirmate de oficialitățile franceze indică 77 de morți și zeci de răniţi.
Potrivit unui jurnalist AFP de la fața locului, un camion alb a pătruns în mulțimea aflată pe Promenade des Anglais, iar martorii oculari declară că șoferul a făcut zig-zag-uri pentru a lovi cât mai multe persoane.
Camionul a pătruns cu viteză mare printre oameni, provocând panică și împrăștiind resturi în jur. Numeroase ambulanțe și personal de ordine, inclusiv militari au intervenit în special în piața Massena.
Șoferul camionului a fost împușcat de forțele de ordine. unele surse indică faptul că în vehicul au fost găsite arme și grenade.
Martorii au declarat, de asemenea, că s-au auzit focuri de armă, fără ca acestea să fie confirmate de autorități.
Surse din cadrul investigațiilor au declarat că în cabina camionului au fost găsite acte aparținând unui cetățean francez, în vârstă de 31 de ani, de origine tunisiană, locuitor al orașului Nisa.
Deși militanții jihadiști aclamă atentatul pe rețelele de socializare, până în prezent agresiunea nu a fost revendicată de nicio organizație teroristă.
Președintele Franței, Francois Hollande, a declarat că starea de urgență va fi prelungită în țară cu încă trei luni și că a decretat a mobilizarea 10.000 de rezerviști, pentru suplimentarea forțelor de securitate