NATO a condamnat joi planurile Moscovei de a organiza referendumuri în regiunile ocupate de Rusia din Ucraina și a cerut tuturor statelor să respingă ceea ce a numit „încercările flagrante de cucerire teritorială ale Rusiei”, scrie Reuters.
„Referendumele simulate din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojia și Herson din Ucraina nu au legitimitate și vor reprezenta o încălcare flagrantă a Cartei ONU”, a declarat Consiliul Nord-Atlantic, care reunește statele membre ale alianței, într-un comunicat.
"Aliații NATO nu își vor recunoaște anexarea ilegală și nelegitimă. Aceste pământuri sunt Ucraina", a adăugat acesta.
Referendumurile privind aderarea la Rusia urmează să aibă loc de vineri până marți în mai multe regiuni controlate în mare parte de ruși din estul și sudul Ucrainei, care cuprind aproximativ 15% din teritoriul țării.