Trupele moscovite spun că au doborât două elicoptere ucrainene care încercau să evacueze oficialii militari din orașul asediat Mariupol. Rusia încă ordonă populației să-și predea armele, scrie AFP citata de OuestFrance
Armata rusă a susținut, marți, 5 aprilie, că a doborât două elicoptere ucrainene care încercau să evacueze liderii unui batalion naționalist care apăra portul asediat Mariupol, în timp ce le-a cerut din nou acestor apărători să depună armele.
„În această dimineață, 5 aprilie, în jurul lui Mariupol, a fost anulată o nouă încercare a regimului de la Kiev de a evacua liderii batalionului naționalist Azov. Două elicoptere ucrainene Mi-8, care încercau să ajungă în oraș dinspre mare, au fost doborâte de sisteme antiaeriene portabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov.
Acesta din urmă a asigurat că Moscova le-a propus marți dimineața luptătorilor ucraineni să depună armele și să părăsească orașul „pe o rută convenită” către teritoriul aflat sub controlul Kievului.
Potrivit acestuia, armata ucraineană, însă, a „ignorat” această propunere. „Deoarece Kievul nu este interesat de posibilitatea de a salva viețile armatei sale, Mariupol va fi eliberat de naționaliști”, a adăugat Igor Konașenkov.
Săptămâna trecută, acesta a asigurat deja că armata rusă a doborât deasupra Mării Azov un elicopter ucrainean care venise să evacueze comandanții batalionului Azov, care apără cu înverșunare Mariupol de săptămâni întregi.
Moscou dit avoir abattu deux hélicoptères venus évacuer des chefs militaires ukrainiens à Marioupol
— 123 INFO FRANCE (@123_INFO_FR) April 5, 2022
Source : BFMTV #123INFOhttps://t.co/05m0N0fOMM