În România, alegerile prezidențiale au fost anulate. Se presupune că alegerile au fost manipulate de Kremlin. Sau clasa politică din București doar a pariat și a pierdut?, se întreaba Frankfurter Allgemeine Zeitung
În această primăvară va fi ales un nou șef de stat în România. Mandatul actualului Klaus Johannis trebuia să expire de fapt la sfârșitul anului 2024, dar, în urma alegerilor prezidențiale din noiembrie, care au fost anulate în cele din urmă de Curtea Constituțională, alegătorii vor trebui să voteze din nou.
Pe 24 noiembrie, Călin Georgescu, un extremist de dreapta și conspiraționist declarat, cu înclinație spre denaturarea istoriei, care nu mai figurase până acum în fruntea niciunui sondaj, a primit cele mai multe voturi. El a fost urmat de Elena Lasconi, șefa partidului anticorupție orientat spre reformă, Uniunea pentru Salvarea României, sau pe scurt USR. Partidul Social Democrat (PSD) de guvernământ, care este social-democrat doar de nume, intrase în cursă alături de premierul Marcel Ciolacu. Însă PSD, obișnuit să câștige, a fost nevoit să urmărească cum candidatul său nu a reușit să ajungă în turul al doilea al scrutinului electoral.
Dacă credeți pe cuvânt Curtea Constituțională a României, Consiliul Suprem de Apărare condus de Johannis și PSD, atunci situația este clară: flagrantul outsider Georgescu a câștigat doar din cauza unei campanii pe platforma Tiktok, controlată în mare parte din Rusia. Totuși, există și opinia în România că scopul PSD de la început a fost să aducă un candidat la președinție radical de dreapta în scrutinul electoral, pe lângă al său.
O suspiciune care devine din ce în ce mai puternică
Logica din spatele acestui lucru este că omul PSD va putea să-și asigure o victorie sigură în turul doi asupra radicalului de dreapta care se presupune că este de ne-ales pentru majoritatea populației. Totuși, acest calcul nu a funcționat deoarece principalul partid de guvernare a subestimat furia populației față de forțele stabilite. În aroganța lor, strategii PSD pur și simplu nu și-ar fi putut imagina că propriul lor candidat va eșua în fata oamenilor.
Acestea sunt impresii și presupuneri, nu fapte verificabile. Dar în România, o suspiciune a devenit din ce în ce mai clară de săptămâni întregi: clasa conducătoare de la București a pictat pe zid pe numele Rusiei doar pentru a distrage atenția de la propriul eșec și eșecul jocurilor sale de putere eșuate – și pentru a crea un pretext pentru anularea unor alegeri al căror rezultat nu a fost pe placul celor de la putere.
Ceea ce este izbitor este că a existat o manipulare masivă a Rusiei la alegerile prezidențiale, doar acolo unde candidații guvernamentali au eșuat. La alegerile parlamentare de o săptămână mai târziu, unde PSD a devenit cea mai puternică forță și a putut fi mulțumit de rezultat, nu a existat nicio manipulare. Deci, Kremlinul ar fi trebuit să-și desfășoare roboții și trolii doar pentru alegerile prezidențiale, dar nu și pentru alegerile parlamentare șapte zile mai târziu?
Acest lucru ar fi și ciudat pentru că alegerile parlamentare au fost cele mai importante dintre aceste voturi. În România, șeful statului are o poziție puternică, dar țara nu este o republică prezidențială. Oricine dorește să exercite influență la București ar face mai bine să manipuleze alegerile parlamentare decât prezidențialele. De asemenea, este cel puțin ciudat că se spune că amenințătorii algoritmi Tiktok au denaturat alegerile prezidențiale câștigate de opoziție, dar nu și alegerile parlamentare, în care forțele guvernamentale au putut să se afirme. Este realist?
Rolul principalelor instituții de stat în anularea alegerilor face ca astfel de întrebări să pară și mai urgente. Juristul român Csongor Kuti scrie într-un eseu pentru portalul „Verfassungsblog” despre o „serie de decizii nefericite” ale celor șase judecători și trei judecătoare ai Curții Constituționale, care „au fost în contradicție cu ordinea constituțională, cu principiile statului de drept sau cu ideea de democrație”.
Acțiunile Curții Constituționale par într-adevăr a avea nevoie de explicații. După triumful electoral al lui Georgescu, inițial a dispus renumărarea tuturor voturilor exprimate în 24 de ore. Acest termen limită a fost cel puțin neprofesional, deoarece s-a dovedit imposibil din punct de vedere logistic să renumeri mai mult de nouă milioane de voturi într-o singură zi, când secțiile de votare fuseseră de mult închise.
După ce și-a dat seama de acest lucru, instanța a amânat termenul cu câteva zile.
Deși acum s-a putut renumăra rezultatele de la secțiile de votare interne, nu s-au putut număra cele peste 600.000 de voturi din străinătate, unde cei doi candidați ai opoziției Georgescu și Lasconi au avut rezultate peste medie. Curtea Constituțională a afirmat atunci pur și simplu că voturile exprimate în străinătate sunt oricum irelevante, întrucât neregulile semnalate care au determinat renumărarea au afectat doar câteva secții de votare din țară. Dar de ce a fost ordonată în primul rând o renumărătoare completă a tuturor voturilor?
Acest lucru a rămas neclar, dar pe 2 decembrie, după o renumărare parțială, Curtea Constituțională a confirmat în cele din urmă rezultatele primului tur de scrutin – doar pentru a anula întregul scrutin din 6 decembrie. Justificarea s-a bazat pe informații de la Ministerul de Interne, serviciile secrete și președinția lui Iohannis, potrivit cărora întregul proces electoral s-a caracterizat printr-o lipsă de transparență, în special în finanțarea campaniei electorale, precum și prin ingerințe din partea unor „entități de stat” străine".
PSD a fost inițial mulțumit
Ca multe persoane din România, Csongor Kuti se întreabă ce rol au jucat serviciile secrete române în cursul în zig-zag al Curții Constituționale: „Este de neînțeles și contravine principiilor statului de drept faptul că existența unor nereguli și acțiuni ilegale care au afectat întregul proces electoral a fost comunicată Consiliului Suprem de Apărare a Țării abia după primul tur al alegerilor”, afirmă Kuti.
De asemenea, este inexplicabil faptul că Consiliul de Securitate, condus de Iohannis, a făcut public informațiile de la servicii abia după ce Curtea Constituțională declarase inițial valabile rezultatele alegerilor. Oricare ar fi contextul, PSD și baronii săi puteau fi mulțumiți: alegerile la care eșuase propriul lor candidat fuseseră anulate, deschizând calea pentru o a doua încercare de a prelua puterea.
Poate că a fost util faptul că PSD are în mod tradițional mulți cunoscuți vechi în rândurile Curții Constituționale, precum președintele Curții Constituționale, Marian Enache. Avocatul în vârstă de 70 de ani a fost numit judecător constituțional în 2016 de Senat, camera a doua a Parlamentului României, la propunerea PSD, pentru care anterior fusese deputat.
Legăturile lui Enache, totuși, au revenit și mai departe. A fost odată un dosar de angajat asupra lui la Securitate, crudul serviciu secret al dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, care a fost împușcat în 1989. Cu toate acestea, dosarul în sine nu mai poate fi găsit în arhive doar referința oficială la acesta.
Istoricul Mihai Demetriade, consilier științific al Consiliului Național de Investigare a Arhivelor Securității, a declarat într-un interviu acordat emisiunii românești Radio Europa Liberă că singurul lucru care este cert pe baza dosarelor este că Enache a fost recrutat de către Securitate ca informator. „Cu toate acestea, nu știm ce tip de recrutare a fost, când și în ce context a avut loc.” Prin urmare, nu ar fi etic să speculăm cu privire la natura cooperării. Cu toate acestea, dacă a fost creat un dosar, au fost îndeplinite cel puțin două condiții: a existat o recrutare cu succes și unele rezultate ale cooperării, adică spionarea altor persoane.
Faptul că Enache a fost și consilier al președintelui de atunci Ion Iliescu la începutul anilor 1990 se potrivește cu acest CV. În calitate de fost aparatchik și primul președinte al României după căderea lui Ceaușescu, Iliescu le făcuse mai ușor infiltrarea vechilor structuri comuniste în noul stat. Biografiile care încep în mediul Securității și duc, prin intermediul postcomunistilor, la poziții puternice în prezent, de exemplu la Curtea Constituțională, nu sunt neobișnuite în România.
O campanie electorală fără bani?
Ciudat este și rolul Autorității Electorale Permanente a României și al șefului acesteia Toni Greblă. Eventualul câștigător al alegerilor, Georgescu, raportase autorităților că nu a cheltuit niciun fond pentru campania sa electorală. Acest lucru era îndoielnic, nu numai având în vedere videoclipurile Tiktok produse cu el. Pliante, calendare și alte materiale cu portretul lui Georgescu nu au fost tipărite gratuit și pe cont propriu. Georgescu a scapat doar cu afirmatia ca nu a cheltuit nici un leu in campania sa pentru ca Comisia Electorala Permanenta a ascuns aceste informatii presei si publicului, potrivit jurnalistului roman Cristian Andrei, specializat in finantarea campaniei.
În timpul unei campanii electorale, autoritatea este de fapt obligată să acopere costurile campaniei electorale
În timpul unei campanii electorale, autoritatea este de fapt obligată să publice săptămânal cheltuielile de campanie ale candidaților, dar acest lucru nu s-a făcut în ultimele două săptămâni înainte de ziua votării. Informațiile au fost transmise abia după ziua alegerilor, astfel încât românii abia atunci au aflat că câștigătorul lor electoral nu ar avea costuri de campanie.
Cum se potrivește acest lucru cu faptul că Greblă a participat la o petrecere privată cu bărbați din cercul lui Georgescu la sfârșitul anului 2022? Potrivit documentelor publicate de Consiliul Suprem de Securitate, Georgescu a primit câteva sute de mii de euro în sprijinul campaniei. Faptul că, aparent, Comisia Electorală Permanentă a acceptat afirmația sa de un buget electoral zero fără a-l verifica indică, potrivit unui comunicat al partidului anticorupție USR, „eșecuri grave din partea comisiei electorale în exercitarea atribuțiilor sale de control”. Prin urmare, trebuie pusă întrebarea ce încredere mai poate avea electoratul într-o instituție care nu ia măsuri chiar și atunci când un candidat îi spune că campania sa electorală este gratuită.
Vara trecută, USR încercase deja să-l înlăture pe șeful agenției, Greblă, care a fost implicat în numeroase scandaluri. Având în vedere alegerile prezidențiale și parlamentare care se apropie, el este un „pericol pentru democrație” și trebuie înlăturat din funcție pentru ca rezultatele să nu existe îndoieli.
„Ne cunoaștem, ne înțelegem”
Câteva săptămâni mai târziu, dezvăluirile jurnalistice au scos la iveală că Greblă a primit ilegal cu 24.000 de euro mai mult salariu decât cel aprobat. El și-a recunoscut greșeala și a declarat că vrea să restituie banii. Cazul nu a avut alte consecințe. Greblă, fost judecător constituțional, este bine conectat. Casa lui politică este PSD, care l-a nominalizat și pentru actualul său mandat. Ne cunoaștem, ne înțelegem.
Oliver Jens Schmitt, un istoric al Europei de Sud-Est care predă la Viena, ne amintește, de asemenea, cât de dezamăgită este populația de președintele Klaus Johannis. În străinătate, mai ales în Germania, mulți îl consideră încă pe sasul ardelean omul curat al politicii românești. Nu mai are această reputație în propria sa țară.
Indignare pentru zborurile cu avioanele private
„În 2019, Johannis a făcut campanie împotriva ‘ciumei roșii’, așa cum erau numiți post-comuniștii PSD. „De îndată ce a fost reales, a format o coaliție cu acest partid și l-a ajutat să revină la putere pentru că, în același timp, a aruncat forțele de reformă pro-europene din guvern”, spune Schmitt. Acest lucru l-a costat pe Johannis simpatia clasei urbane, reformatoare din țară, care l-au ajutat anterior să fie reales.
„Ceea ce a revoltat, de asemenea, populația au fost stilul său de viață și modul în care și-a pus în scenă conducerea, plină de fast și lux”, afirmă Schmitt. Zboruri cu avioane private scumpe în jurul lumii, renovarea luxoasă a reședinței sale de fost președinte, lipsa totală de transparență în gestionarea banilor publici nu sunt invenții ale fabricilor de troli rusești, ci realități românești. La acestea se adaugă candidatura sa la funcția de secretar general al NATO, la fel de lipsită de perspective cât și încăpățânată. „A guvernat desprins de realitate, ca un monarh”, spune Schmitt.
De asemenea, istoricul pune multe întrebări: De ce a spus Iohannis inițial că nu au existat dovezi de nereguli în alegerile prezidențiale, pentru a susține contrariul câteva zile mai târziu? Cum se poate ca serviciile de informații să fi avut cunoștință de activități străine aparent periculoase în legătură cu campania electorală, dar să nu fi informat Consiliul Național de Securitate – cel puțin oficial – decât după alegeri? Și cât de fiabile sunt indicațiile unui rol decisiv rusesc?
„Despre Rusia vorbește, în principiu, doar serviciul de informații externe, și asta într-o formă foarte generală”, rezumă Schmitt și presupune: Fără sprijinul structurilor de stat din România însăși, ascensiunea bruscă a lui Georgescu ar fi greu de imaginat. Schmitt recomandă să căutăm motivele succesului lui Georgescu nu doar în Rusia, ci și în România.
Nu este clar dacă Georgescu va avea voie să candideze din nou la alegerile reprogramate. Cert este că în rândul populației românești s-a acumulat o mare furie. Mulți oameni consideră că alegerile nu au fost anulate din cauza ingerinței Rusiei, ci pentru că rezultatul nu a fost cel sperat guvernul de la București.
