O imagine în care apar Prințesa Diana și Ducesa de Cambridge a produs enorm de multă emoție printre utilizatorii rețelei de socializare Facebook, care, cu melancolie, se întreabă ce-ar fi fost, dac-ar fi fost ca Diana să nu fi murit în accidentul de la Paris și ar fi apucat să își cunoască nora, cu care este comparată deseori de supușii Majestății Sale, și nepoata, Prințesa Charlotte.
Imaginea, prelucrată digital, a fost postată pe Facebook sub titulatura "minunat sau înfiorător?".
Imaginea originală, cea peste care a fost supraimpusă cea a Ducesei de Cambrigde, care o ține în brațe pe Prințesa Charlotte, a fost înregistrată cu trei luni înainte de moartea Prințesei Diana, în cadrul unei întâlniri cu Maica Teresa, la New York.