Merkel insistă. Tot mai multi refugiati vor veni în Europa

12 Feb 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Merkel insistă. Tot mai multi refugiati vor veni în Europa

Astăzi a anunţat că sunt ţări care s-au oferit voluntar să accepte un număr mai mare de refugiaţi faţă de cota stabilită de Comisia Europeană.

 

În condiţiile în care unele state contestă aceste repartizări ,se pare că Merkel a reuşit să mobilizeze un grup de voluntari. Aceste ţări,pe de altă parte,sunt dispuse să crească ajutorul financiar către Turcia care deja are alocată de către UE suma de 3 miliarde de euro.

 

De accea viitorul summit UE-Turcia va arăta care sunt ţările care s-au raliat iniţiativei Germaniei şi în ce condiţii refugiaţii vor ajunge în UE din moment ce,pe de altă parte, se lucrează la securizarea graniţei UE.

 

 Premierul Orban avertiza acum două zile ca există un pact secret între Berlin şi Ankara prin care 4-500 000 de refugiaţi vor fi aduşi din Turcia în Europa.

 

Stârneşte totuşi nedumeriri insistenţa lui Merkel în aducerea refugiaţilor în UE în condiţiile în care,atât pe plan intern, cât şi la nivelul partenerilor europeni există o împotrivire tot mai mare.

 

De precizat că Merkel nu a nominalizat ţările care au decis să accepte un număr mai mare de refugiaţi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră