Informația este dată publicității de publicația germană Der Spiegel, care susține că Schulz ar fi făcut o confesiune în acest sens unor apropiați.
Dacă va fi confirmată, decizia lui Schulz de a nu candida la șefia Executivului de la Berlin ar netezi calea pentru candidatura liderului social-democraților germani, vicecancelarul Sigmar Gabriel, care ar urma să se confrunte cu actualul cancelar Angela Merkel, reprezentanta Uniunii Creștin-Democrate.
Merkel va încerca să obțină al patrulea mandat de șef al Executivului german la alegerile parlamentare din luna septembrie.
Conform Der Spiegel, care nu citează vreo sursă, Martin Schulz le-a mărturisit unor apropiați, înaintea Crăciunului, că nu se mai așteaptă să devină candidatul Partidului Social-Democrat german la funcția de cancelar.