Mama care și-a luat la palme puștiul protestar în Baltimore: Primul lui impuls a fost să fugă!

29 Apr 2015
Mama care și-a luat la palme puștiul protestar în Baltimore: Primul lui impuls a fost să fugă!
Senzaționala mamă din Baltimore, care și-a luat la palme puștiul de 16 ani, după ce l-a recunoscut de sub cagula în care se apucase să arunce cu pietre în polițiști, a explicat că gestul său a fost o urmare firească a fricii ca acestuia să nu i se întâmple ceva rău.

Toya Graham își crește singură cei șase copii, Michael, puștiul căpăcit în fața camerelor de luat vederi, este singurul băiat.
"Primul lui impuls a fost să fugă! În momentul în care m -a privit în ochi, n-a mai contat nimic, nici măcar faptul că eram filmată de televiziunile care erau la fața locului. E singurul meu fiu și nu-mi doream ca la sfârșitul zilei să fie un alt Freddie Gray (tânărul de culoare, împușcat de polițiști, a cărui moarte a generat protestele din Baltimore – N.R. ). Este perfect? Nu, dar este al meu!", a declarat Toya Graham jurnaliștilor americani.

"Eram șocată, furioasă, pentru nu-ți dorești să-ți vezi copiii pe stradă, protestând așa cum o făceau. Când m-a văzut și-a dat seama că are probleme. Din acel moment m-am dezlănțuit... ", a mai spus deja celebra mamă, care se consideră un scut pentru fiul său împotriva violenței stradale.



Alte stiri din Externe

Ultima oră