La o lună după atacul din 7 octombrie, începutul sfârșitului Hamas?

07 Noi 2023
La o lună după atacul din 7 octombrie, începutul sfârșitului Hamas?

 Atacul din 7 octombrie arată o schimbare de paradigmă în strategia grupării teroriste, analizează Frédéric Encel specialist în geopolitică. Această operațiune, care va avea repercusiuni majore, izolează Hamas pe scena internațională și ar putea semna distrugerea sa militară parțial, scrie Le Figaro

Frédéric Encel este cercetător doctor în geopolitică, profesor la Paris School of Business și lector la Sciences Po Paris

Dezumanizarea victimelor, țintirea lor și numirea lor de către călăi („Am ucis zece evrei”): totul demonstrează o schimbare de paradigmă. Pe 7 octombrie, Hamas nu a mers mai departe”, așa cum auzim prea des, ci „în altă parte”. Atacul lui nu s-a schimbat în amploare, ci în natură. Cu siguranță, a fost mai eficient din punct de vedere militar, dar mai presus de toate a comis altceva decât o „simplă” operațiune militară.

În loc să se „mulțumească” cu o operațiune care i-ar fi conferit prestigiu, credibilitate tactică și să obțină schimburi de prizonieri în timp ce umilea guvernul israelian și – scopul ultim – ar fi împiedicat Arabia Saudită să recunoască Israelul, Hamas a organizat cea mai mortală orgie antisemită de la marșurile morții din 1945, atrăgând spre sine (și spre civilii din Gaza, ostaticii săi) o lovitură fără precedent și, fără îndoială, propria sa distrugere militară parțială. Pentru a înrăutăți lucrurile: nu este deloc sigur că după război, datorită unui nou proces de pace între un guvern moderat israelian și Autoritatea Palestiniană, Riadul nu va recunoaște Israelul.

Fanatici dar nu proști 

Două forțe formidabile trebuiau să sprijine Hamas amenințănd Israelul pe două fronturi: Iranul pe de o parte, Hezbollah pe de altă parte, complicele său libanez. Cu toate acestea, liderul său, Nasrallah, în discursul său pompos solemn din 3 noiembrie, s-a lăudat îndelung ca în final să anunțe că Hezbollah ar putea foarte bine să ducă război cu Israelul dar doar dacă s-ar hotărî s-o facă... Și, parcă pentru a alunga mânia Israelului, a făcut Hamas „100%” responsabil pentru acest atac! Cât despre mentorul iranian, el a amenințat cu iadul și cu „Satanul sionist” ad nauseam încă din 1979 fără să-l fi atacat vreodată frontal... De fapt, liderii respectivi ai Republicii Islamice și Hezbollahului sunt fanatici dar nu proști; Ei cunosc echilibrul de putere și îl joacă cu atenție în Orientul Mijlociu și în alte părți, inclusiv traficul de arme și droguri, întărindu-și propria agendă. Ei nu se vor sacrifica pentru un Hamas sunnit și, în orice caz, condamnați să fie zdrobiți de o armată care a devenit formidabilă prin libertatea sa de acțiune și nevoia imperativă de credibilitate.

Este o eternă lecție geopolitică: politica celor mai rele, când este jucată prea activ pentru prea mult timp, ajunge să se întoarcă împotriva promotorului ei.

Frédéric Encel

Dincolo de această axă șiită, se spune că lumea arabă este „în tulburări” împotriva Israelului. Într-adevăr ? Niciunul dintre cele șapte state ale Ligii de pace cu Israelul (Egipt, Iordania, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bahrain, Sudan) nu a renunțat până în prezent la aceasta pace, s-au rezumat consultări cu ambasadorii și condamnări verbale logice. Mai mult: Emiratele, o putere în ascensiune în Golf, au condamnat Hamas. Strada arabă? Există aproximativ 200 de milioane de cetățeni adulți în 21 de state arabe; câți au manifestat de la începutul loviturilor în Gaza? Câteva sute de mii. Ceea ce nu este de neglijat, dar nu întruchipează „un val” și cu atât mai puțin o primăvară arabă! Și modelul predomină  proporțional cu întreaga lume musulmană.

Dar restul conceptului de „Sudul Global”? India sprijină Israelul, la fel ca zece state africane și oceanice, China – ca de obicei – vorbește cu voce tare, dar nu ia măsuri comerciale de răzbunare, iar Rusia salută liderii Hamas, dar lasă Israelul să distrugă principalul aeroport al aliatului său militar sirian... SUA, principala putere mondială plasează două grupuri aeriene navale, un grup amfibie și 2.000 de comandouri navale în apropiere și în alertă, UE sprijinind diplomatic (chiar cu nuanțe) Statul Evreu. În ceea ce privește puterea generală, comparația nu rezistă.

Netanyahu a construit, în urma alegerilor din noiembrie 2022, o coaliție compusă parțial nu doar din extremiști (Smotrich se descrie ca fiind un fascist, iar Ben Gvir este atât de fanatic încât armata a refuzat să-l integreze!), dar, mai rău, din incompetenți în ochii israelienilor traumatizați de cataclismul din 7 octombriePe lângă acești doi lăudăroși fără arme, ministrul Turismului tocmai a menționat bomba nucleară ca opțiune în Gaza, miniștrii ultraortodocși neavând niciodată arme sau uniforme.

Cât despre Netanyahu, el a subestimat evident voința și fanatismul Hamas, considerând că acesta s-a calmat (altfel, de ce resurse atât de slabe dedicate supravegherii sale active, și un cec în alb pentru banii Qatarului?) și ideal pentru slăbirea Autorității Palestiniene. Dar există o eternă lecție geopolitică: politica celor mai răi, când este jucată prea activ pentru prea mult timp, ajunge să se întoarcă împotriva promotorului ei. Indiferent de rezultatul războiului, el și guvernul său nedemn vor fi trași la răspundere în fața unei comisii de anchetă. Și vor cădea, la fel cum predecesori prestigioși au căzut deja în urma unor greseli cu consecințe mult mai puțin tragice.

În cele din urmă, există speranță pe termen scurt sau mediu în următoarele trei condiții combinate: demilitarizarea Hamas; o preluare de către Autoritatea Palestiniană din Gaza (din care a fost expulzată de aceasta din urmă în 2007), cu sprijin internațional masiv; schimbarea guvernului în Israel. Atunci un proces de pace va deveni din nou posibil cu perspectiva unei soluții cu două state. Cea mai bună, din punct de vedere moral și geopolitic.

Alte stiri din Externe

Ultima oră