Anchetatorii anunţaseră vineri că acest kamikaze, care s-a aruncat în aer pe strada Jules Rimet, în apropierea porţii H a Stade de France, a fost înregistrat la 3 octombrie pe insula greacă Leros, în acelaşi timp cu un alt kamikaze, a cărui fotografie a fost difuzată de poliţie, dar care a rămas NEIDENTIFICAT. Acesta s-a aruncat în aer la poarta D a stadionului, în timpul meciului amical dintre Franţa şi Germania.
Un singur atacator dintre cei trei de la Stade de France a fost identificat până acum; este vorba despre Bilal Hadfi, un francez de 20 de ani care locuia în Belgia.
Potrivit unei surse apropiate anchetei, se pare că la înregistrarea în Grecia bărbatul pentru care s-a făcut duminică apelul public de identificare ar fi prezentat un pașaport sirian pe numele Mohammad al-Mahmod, scrie Le Point.
Acesta și celălalt kamikaze neidentificat au călătorit cu feribotul până în portul Pireu pe 8 octombrie și apoi pe ruta migranților până în Serbia.
Anchetatorii sunt în continuare în căutarea lui Salah Abdeslam, coordonatorul atentatelor, care se presupune că a reușit să fugă în Belgia.
Atacurile sinucigașe de la Stade de France s-au soldat cu o victimă. În total atentatele din 13 noiembrie, care au vizat și sala de spectacole Bataclan, precum și mai multe terase, baruri și restaurante pariziene, s-au soldat cu 130 de morți și 350 de răniți.