Eseista și scriitoarea franco-iraniana descifrează mecanismele și sursele ascensiunii antisemitismului în Franța într-un interviu Le Figaro
- Antisemitismul care crește în Franța este uneori desfășurat în numele antifascismului. Cum explici acest paradox?
Abnousse SHALMANI. - Antifascismul nu mai are sens, pentru că Istoria nu se mai învață, cunoștințele sunt devalorizate. Am văzut asta cu invazia Ucrainei și propaganda rusă care îi prezenta pe ucraineni drept naziști. Procedând astfel, islamismul, care este un totalitarism, un leninism de dreapta, scapă de radarul antifascist. Islamismul este antisemitism, antifeminism, homofobie, antidemocrație, antiumanism. Dar islamismul a reușit să-i facă pe oameni să creadă că era de partea oprimaților anticapitalisti, adunând pentru sine firimiturile unei stângi în dificultate.
Adăugați acest „Wokistan” care respinge cunoștințele și Istoria (considerate ca aparținând dominantului, deci „albilor” și prin extensie evreilor) și așa ajungem cu studenți occidentali fără minte, aici ca și altundeva, care sfâșie cu mândrie afișele reprezentând victimele evreilor și ostaticii unei organizații teroriste și însetate de sânge, Hamas. Confuzia este totală, inversarea valorilor este amețitoare.
- Un umorist francez, Guillaume Meurice, l-a comparat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu un nazist. Ce te inspiră această paralelă?
Am fost, sunt, rămân un fan necondiționat al spiritului Charlie Hebdo. Expresia satirei și a caricaturii contribuie la buna sănătate democratică a unei națiuni. Dar trebuie să fim de acord asupra a ceea ce este caricatura și umorul. Nu numai că este compararea unui evreu cu o prostie abisală nazistă, ceea ce echivalează cu antisemitism, dar adăugarea „fără prepuț” cu siguranță nu se referă la o linie de umor, ci la o realitate abjectă când naziștii au verificat evreimea bărbaților fără prepuț.
Întrebarea rămâne mereu aceeași: de la cine a venit gluma? Guillaume Meurice nu este nici jurnalist, nici comedian. Este un activist obtuz, un ideolog disprețuitor care suflă pe jarul unui antisemitism care ucide. Evreii francezi sunt cei care mor în Franța sub atacurile teroriste ale islamiștilor. Aș adăuga că realizarea unei paralele între Israel și nazism implică faptul că un genocid este în curs de desfășurare în Gaza și Cisiordania. Acest lucru nu este doar pentru a nega realitatea celor 20% dintre arabii israelieni care trăiesc, studiază și lucrează în Israel, ci este și pentru a refuza să vedem că populația palestiniană s-a multiplicat de patru ori în cincizeci de ani.
Islamismul este antisemitism, antifeminism, homofobie, antidemocrație, antiumanism. Dar islamismul a reușit să-i facă pe oameni să creadă că era de partea asupriților Abnousse Shalmani
- Această nazificare a evreilor are loc și într-un context de demonizare a Israelului. Ce părere aveți despre criticile care vizează în prezent statul evreu? Sunt ele justificate?
Faptul că Benyamin Netanyahu s-a dezonorat politic pentru a scăpa de justiție, aliindu-se cu clovni mesianici care nu sunt altceva decât niște bandiți, precum Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich, că a acceptat să joace jocul unei extreme drepte israeliene dornice de anexare îl face vinovat pe politician înaintea Istoriei, dar nu îl face nazist. Pe de altă parte, refuzăm cu încăpățânare să vedem vigoarea democratică și civică a societății israeliene, refuzăm să vedem milioanele de israelieni care au manifestat timp de nouă luni împotriva reformei justiției, refuzăm să vedem că statul Israel, evreu și democratic, este un far în noaptea obscurantistă a Orientului Mijlociu.
Mai presus de toate, această demonizare a Israelului alimentează antisemitismul criminal. Antisemitismul a fost indestructibil de două mii de ani, dar a evoluat. Toți occidentalii au refuzat realitatea antisemitismului islamist, din frică, din lașitate, acest antisemitism a prins rădăcini în peisajul occidental. Prin expresia dezinhibată a antisemitismului islamist grație războiului Israel-Hamas, Occidentul devine brusc conștient de orbirea sa. Întrebarea este dacă nu este deja prea târziu.
- Suntem țara libertății de exprimare. Unde ar trebui să se oprească?
Libertatea de exprimare se termină acolo unde începe legea. Umoristul Dieudonné nu a fost condamnat pentru antisemitism, ci pentru negarea Holocaustului. El a negat realitatea Holocaustului și a celor 6 milioane de evrei uciși de regimul nazist. Diferența este că Dieudonné a fost aproape de Jean-Marie Le Pen, dar Guillaume Meurice reprezintă stânga radicală dupa cum spune el. De parcă a te proclama în stânga ți-a oferit un totem de imunitate, te-a protejat de alunecare, pentru că nu poți fi rasist sau antisemit în stânga, nu? Stânga înainte de afacerea Dreyfus era în general antisemită: evreul era capitalist, Rothschild, dușmanul clasei muncitoare.
Stânga progresistă reînvie această stângă mucegăită pre-Dreyfus: evreul nu numai că a redevenit plutocrat, ci și colonist, ultimul dintre coloniști asociați cu eternul imperialism american, luptând prin urmare pentru eliberarea celor dominați - inclusiv islamiștii.
