Ce este ISIS?
De unde a venit şi ce intenţii are? Simplitatea acestor întrebări poate fi înşelătoare, şi puţini lideri occidentali par să cunoască răspunsurile.
În iunie, anul trecut, ISIS a cucerit orașul Mosul, Irak, și, la această oră, controlează deja o zonă mai mare decât Marea Britanie. Abu Bakr-al Baghdadi este liderul organizației din mai 2010, dar a vorbit în faţa camerelor o singură dată.
Însă apariţia acestuia şi nenumăratele alte videoclipuri ale ISIS sunt online, iar susţinătorii califatului fac mari eforturi pentru a-şi face cunoscut proiectul. Putem presupune că statul respinge pacea din principiu, că este însetat de genocide; că viziunile sale religioase îl fac incapabil de anumite tipuri de schimbări, chiar dacă acestea i-ar asigura supravieţuirea; şi că acesta se consideră drept un vestitor şi jucător principal în sfârşitul iminent al lumii.
Înţelegem greşit natura ISIS în cel puţin două feluri. Mai întâi, tindem să privim jihadismul drept monolitic şi să aplicăm logica al-Qaeda unei organizaţii care a eclipsat-o în mod decisiv.
În al doilea rând, avem o perspectivă greşită prin prisma unei campanii bine-intenţionate, dar necinstite, de a respinge natura religioasă medievală a ISIS.
De fapt, o mare parte din ceea ce face grupul pare lipsit de sens dacă nu este privită din perspectiva unui angajament sincer de a readuce civilizaţia la un mediu legal de tipul celui din secolul 7 şi în ultimă instanţă de a aduce sfârşitul lumii.
Oficialii şi susţinătorii SI articulează cel mai clar această poziţie. Aceştia îi iau în derâdere pe „moderni”. Aceştia insistă că nu vor şi nu pot să se îndepărteze de precepte implantate în Islam de Profetul Muhammad. Adesea, vorbesc în coduri şi aluzii care sună ciudat şi demodat pentru non-musulmani.
Realitatea este că Statul Islamic este islamic. Foarte islamic. Da, a atras psihopaţi şi persoane aflate în căutare de aventură, în mare parte din rândul populaţiilor din Orientul Mijlociu şi Europa. Dar religia propovăduită derivă din cele mai coerente interpretări ale Islamului.
Practic, toate deciziile importante şi legile promulgate de SI aderă la ceea ce se cheamă „metodologia profetică”, ce implică a urma profeţia şi exemplul lui Muhammad, în totalitate.
Va trebui să înţelegem genealogia intelectuală a ISIS pentru a reacţiona într-un fel care să nu-i întărească puterea.
I. Devoţiune
După doctrina takfiri, SI îşi urmează angajamentul de a purifica lumea prin uciderea unui număr uriaş de oameni. Nu se cunoaşte exact amploarea acestui fenomen, însă postări social-media din regiune sugerează că au loc execuţii individuale mai mult sau mai puţin încontinuu, iar execuţiile în masă au loc la câteva săptămâni. Cea mai mare parte a victimelor sunt „apostaţi” musulmani.
Au trecut secole de la războaiele religioase din Europa. De aici, probabil, uimirea şi respingerea cu care occidentalii privesc practicile SI. Să analizăm însă condiţiile în care au apărut astfel de ideologii, îndeamnă specialiştii. Fără a cunoaşte aceşti factori, nicio explicaţie a ascensiunii SI nu ar putea fi completă.
Pentru liderii SI, a-l urma pe Mohamed reprezintă o datorie strictă, iar aceştia au reînviat tradiţii vechi de sute de ani. “Ceea ce surprinde nu este numai literalismul, ci şi seriozitatea cu care aceştia citesc aceste texte”, remarcă un specialist.
II. Teritoriu
Controlul territorial este o precondiţie esenţială pentru autoritatea SI în ochii susţinătorilor săi.
Se estimează că zeci de mii de musulmani străini au imigrat către SI. Mulţi au venit să lupte, şi mulţi intenţionează să moară. Potrivit lui Peter R. Neumann, profesor la King’s College London, mediul online a fost esenţial pentru răspândirea propagandei şi pentru a asigura că nou-veniţii ştiu ce să creadă. Recrutările online au extins de asemenea teritoriul comunităţii jihadiste. Prin apelurile lansate atât bărbaţilor, cât şi femeilor, ISIS speră să construiască o societate completă.
Reînvierea instituţiei califatului, care nu a funcţionat decât ca nume timp de aproximativ 1.000 de ani, a reprezentat de asemenea o obligaţie. Califatul nu reprezintă numai o entitate politică, ci şi un vehicul al salvării. După alegerea lui Baghdadi, mulţimi de de jihadişti au început să vină zilnic în Siria.
Califul are obligaţia de a implementa Şaria, legislaţia islamică de bază derivată din preceptele religioase ale Islamului.
Bernard Haykel, expert în ideologia Statului Islamic, crede că grupul încearcă să re-creeze perioada timpurie a Islamului şi acesta reproduce fidel normele de război de atunci. “Există o seriozitate obsesivă în ceea ce priveşte respectarea de către grup a textului Coranului”, spune acesta.
III. Apocalipsa ISIS
Toţi musulmanii admit că Dumnezeu este singurul care cunoaşte viitorul. Aceştia sunt de asemenea de acord că Dumnezeu ne-a lăsat să întrevedem o parte din el în Coran şi în naraţiunile Profetului. SI diferă de aproape toate celelalte mişcări jihadiste prin credinţa că va deţine un rol central în ceea ce se va întâmpla.
ISIS are propriile preocupări „lumeşti”, însă sfârşitul lumii reprezintă un laitmotiv al propagandei sale. În timpul ultimilor ani ai ocupaţiei americane a Irak-ului, părinţii fondatori ai SI vedeau semne ale sfârşitului lumii pretutindeni. Aceştia prevesteau sosirea lui Mahdi, o figură mesianică menită să-i conducă pe musulmani către victorie înainte de sfârşitul lumii. Fondatorii anticipau de asemenea că „armatele Romei” le vor întâlni pe cele ale Islamului în nordul Siriei.
Potrivit Profetului, armatele Romei se vor stabili în oraşul sirian Dabiq. Aici va avea loc confruntarea cu armatele Islamului. Mass-media occidentală ignoră frecvent referirile la Dabiq în videoclipurile SI, concentrându-se în schimb pe scenele decapitărilor.
Cine este „Roma” rămâne un subiect de dezbatere, scrie The Atlantic, citat de zf.ro.
IV Bătălia
Puritatea ideologică a ISIS are o calitate compensatorie, scrie The Atlantic. Aceasta ne permite să anticipăm unele dintre acţiunile grupului. ISIS se laudă deschis cu planurile sale, nu cu toate, însă suficient încât dacă ascultăm cu atenţie putem deduce cum intenţionează acesta să guverneze şi să se extindă.
Acum, că are un califat, ISIS poate porni „jihadul ofensiv”. Statul are obligaţia de a-şi teroriza inamicii pentru că în acest fel grăbeşte victoria şi evită un conflict prelungit. Legea Islamică permite numai tratate temporare de pace, care să nu dureze mai mult de un deceniu. În mod similar, acceptarea oricăror graniţe reprezintă o anatemă.
Reacţia Statelor Unite faţă de ISIS este întârziată şi confuză. Ambiţiile şi strategiile grupului au fost evidente încă începând din 2011. Un purtător de cuvânt declara atunci că ambiţia grupului este să “reinstituie califatul islamic” şi a evocat apocalipsa.
ISIS ar putea fi combătut pe cale militară, prin ocuparea regiunilor din Siria şi Irak aflate acum sub dominaţia califatului. Dacă pierde controlul asupra teritoriului său din Siria şi Irak, SI nu va mai fi califat. Şi totuşi, riscurile sunt mari.
Eficient controlat, Statul Islamic şi-ar putea provoca singur dispariţia. Nicio ţară nu îi este aliat, iar ideologia sa nu va schimba situaţia. Teritoriul pe care-l controlează, deşi vast, este în mare parte nelocuit şi sărac. Pe măsură ce grupul va înregistra o stagnare sau o restrângere treptată, afirmaţia sa conform căreia el este motorul voinţei lui Dumnezeu şi agentul apocalipsei va slăbi şi numărul susţinătorilor va scădea.
Chiar şi aşa, dispariţia SI nu se va produce probabil în viitorul apropiat, scrie revista americană, iar lucrurile s-ar putea înrăutăţi dramatic.
V. Disuasiune
Faptul că pentru Statul Islamic iminenta îndeplinire a profeţei reprezintă o problemă de dogmă ne arată determinarea grupului, scrie The Atlantic. Acesta este gata să se bucure de propria distrugere apropiată şi să rămână încrezător, chiar încercuit, că va beneficia de sprijin divin dacă rămâne fidel modelului profetic.
Unii potenţiali adepţi ar putea fi convinşi prin mijloace ideologice că mesajul grupului este unul fals, iar ororile comise de grup ar putea fi limitate pe căi militare. Însă pentru o organizaţie atât de rezistentă la persuasiune cum este Statul Islamic, puţine alte măsuri vor conta, iar războiul ar putea fi unul îndelungat, chiar dacă nu va dura până la sfârşitul timpului, încheie The Atlantic. (V.M.)
