Potrivit Russia Today, pompierii depun eforturi pentru a stinge flăcările.
Agenţia de presă TASS scrie că explozia a avut loc după ce un motor de rachetă a luat foc în depozit.
"Incendiul a fost însoţit de explozii puternice. Potrivit unor informaţii provizorii, depozitul conţinea piese de schimb, între care motoare de rachetă. Ele au explodat", a declarat pentru Ria Novosti un oficial responsabil de securitate.
Life.ru informează că ar fi vorba despre un motor de la sistemul sol-aer S-75 Dvina (SA-2 Guideline conform terminologiei NATO).
Iniţial, fuseseră anunţaţi 50 de morţi, însă ministerul rus al Apărării a precizat că nimeni nu a fost rănit.