Mustafa Nayyem, un înalt oficial ucrainean responsabil de reconstrucția țării, și-a anunțat luni demisia din cauza tensiunilor cu executivul, scrie Le Monde.
Fost jurnalist și cunoscut activist politic, Nayyem a fost numit în ianuarie 2023 să conducă agenția responsabilă cu conducerea reconstrucției infrastructurii deteriorate de războiul cu Rusia.
Înaltul oficial a denunțat „opoziția constantă” față de munca sa.
„Îmi dau demisia din funcția mea de la conducerea agenției. Am luat această decizie pe cont propriu din cauza obstacolelor sistemice care mă împiedică să-mi îndeplinesc în mod eficient sarcinile”, a explicat el pe Facebook.
El a denunţat în special decizia prim-ministrului Denys Chmyhal de a anula participarea sa oficială la conferinţa privind reconstruirea Ucrainei programată pentru 11 şi 12 iunie la Berlin.
Nayyem a condamnat, de asemenea, reducerea bugetului agenției sale, explicând că „majoritatea angajaților și-au văzut salariile reduse cu 68%” , precum și întârzierile în proiecte din cauza birocrației excesive.
El a avertizat în continuare împotriva redirecționării fondului alocat pentru infrastructură, în special reparații rutiere, către apărare. „Dacă acest lucru nu se va schimba, sezonul viitor ne vom confrunta cu complicații în logistica militară ”, a avertizat el.