Noul Orient Mijlociu – alianța dintre Israel și cele mai importante state arabe – a rezistat în ciuda a șase luni în care publicul arab a fost saturat cu imagini cu copii palestinieni din Gaza sfâșiați de bombe sau, în ultima vreme, rupți de foame. Strada arabă este nefericită, dar nu a explodat. Nu trebuie uitat că iordanienii sunt suniți conservatori: „Le displace Iranul la fel de mult pe cât le displace Israelul”, scrie Paul Wood în The Spectator.
În timp ce avioanele de luptă iordaniene au doborât dronele iraniene care se îndreptau spre Israel, sâmbătă seara, s-au auzit strigăte de bucurie ale lui Allahu Akbar la sol, în timp ce unii oameni se îngrămadeau la ferestre pentru a aclama dronele pe care credeau ca le văd trecând. Regele Abdullah al II-lea a fost înfățișat pe rețelele de socializare purtând o uniformă militară israeliană cu Steaua lui David și probabil ca își dorea din suflet ca israelienii să tacă în legătură cu „noua lor alianță strategică” cu vechi inamici precum Iordania, Egiptul și Arabia Saudită. Ministrul de externe al Iordaniei a fost forțat să facă o declarație neconvingătoare că va doborî dronele oricui, nu doar pe cele ale Iranului. Cu toate acestea, rămâne un fapt important: aceasta este prima dată când forțele armate ale Iordaniei au luptat pentru a apăra Israelul. Este noul Orient Mijlociu.
Amintiți-vă, a spus un prieten, iordanienii sunt suniți conservatori: „Le displace Iranul la fel de mult pe cât le displace Israelul”
Noul Orient Mijlociu – alianța tentantă dintre Israel și cele mai importante state arabe – a rezistat în ciuda a șase luni în care publicul arab a fost saturat cu imagini cu copii palestinieni din Gaza sfâșiați de bombe sau, în ultima vreme, rupți de foame. Strada arabă este nefericită, dar nu a explodat. Un prieten din capitala Iordaniei, Amman, a stat sâmbătă toată noaptea ascultând vârâitul rachetelor și vuietul avioanelor deasupra capului. A ieșit din apartamentul său și a constatat că majoritatea vecinilor au susținut ceea ce au făcut Forțele Aeriene Regale Iordaniene la ordinul regelui: „Dacă invadezi spațiul nostru aerian, te vom doborî." Trăiește într-un cartier bun din Amman, dar crede că restul țării a fost de acord, deși cu o majoritate subțire, deoarece două treimi dintre iordanieni sunt de origine palestiniană. Totuși, el se așteaptă ca sprijinul regelui să reziste chiar dacă Israelul bombardează Iranul. Amintiți-vă, a spus el, iordanienii sunt suniți conservatori: „Le displace Iranul la fel de mult cât le displace Israelul”.
Conflictul cu Teheranul este cu siguranță mult mai important pentru liderul saudit, Mohammed bin Salman (MBS), decât lupta israelo-palestiniană, chiar dacă din cauza războiului din Gaza îi e dificil să o declare deschis. S-a afirmat săptămâna aceasta că forțele aeriene saudite ar fi doborât, la fel ca și cele iordaniene, drone iraniene, conform unui raport al unei agenții de presă israeliene care nu a fost confirmat. Oricum ar fi, saudiții găzduiesc avioanele și radarele americane care au făcut treaba. Și, la fel ca Iordania, saudiții sunt membri de cel puțin trei ani ai unei coaliții informale înființate de armata americană pentru a face față amenințării cu rachetele și dronele din Iran și armatele sale proxy.
Israelul și Arabia Saudită și-au trimis șefii militari supremi la întâlniri regulate găzduite de Comandamentul Central al SUA, Centcom. O relatare a acestor întâlniri vorbește despre o „relație și camaraderie autentică” care se dezvoltă între cei mai înalți ofițeri din aceste două țări, fără relații diplomatice formale. Comandanții de vârf din Egipt, Iordania, Qatar, Bahrain și Emiratele Arabe Unite au stat și ei la aceeași masă cu israelienii. A existat schimbul de informații. Este aparent rudimentar, ofițerii din diferite țări din coaliție trebuind să sune la centrul de operațiuni al Centcom din Qatar atunci când observă o amenințare, dar principiul a fost stabilit. Piloții israelieni și arabi au zburat împreună în exerciții care își imaginează dronele trecând peste Marea Roșie. Cooperarea fără precedent văzută în weekend a fost repetată.
Înainte ca Hamas să-și lanseze pogromul pe 7 octombrie, MBS se îndreptase spre normalizarea politică cu Israelul. După cum a spus el pentru Fox News: „În fiecare zi ne apropiem.” El a vrut – și încă vrea – să se alăture Acordurilor Abraham, acordul dintre Emiratele Arabe Unite și Bahrain de a recunoaște Israelul și de a deschide relații diplomatice. Acordurile au fost negociate de Jared Kushner, ginerele mult batjocorit al lui Donald Trump. Poate că tânărul Kushner a fost sfătuit de Henry Kissinger sau poate pentru că fusese subestimat tot timpul, dar Acordurile au fost o descoperire uluitoare. Ele ar putea constitui astăzi baza pentru o nouă pace în regiune. Președintele Joe Biden a fost disperat să obțină un acord de pace israeliano-saudit. Asta depinde acum de încheierea războiului din Gaza.
Joel Rayburn, care obișnuia să conducă politica Iranului în cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA, este unul dintre cei care consideră că Iranul a orchestrat atacurile Hamas în octombrie anul trecut tocmai pentru a opri saudiții să-și oficializeze relațiile cu Israelul: „Regimul iranian a creat un conflict cu Israelul și încearcă să folosească acel conflict pentru a consolida controlul în mai multe țări cheie din lumea arabă”.
Rayburn explică că Iranul și-a folosit armata expediționară, Corpul Gărzii Revoluționare Islamice sau Forța Quds, pentru a conduce grupuri militante în regiune: Hamas și Jihadul Islamic în Gaza; Hezbollah în Liban; mai multe miliții șiite din Irak. El mai spune că Forța Quds a făcut contrabandă cu arme în Iordania și Cisiordania. Până acum trei săptămâni, generalul responsabil de aceste operațiuni era Mohammad Reza Zahedi. Apoi, Israelul l-a ucis pe el și alți ofițeri iranieni de rang înalt, cu un atac cu rachetă asupra unei clădiri din capitala Siriei, Damasc - motivul pentru care Iranul a lovit direct Israelul weekendul trecut.
Rayburn spune că, având în vedere comanda sa, el crede că Zahedi a fost una dintre mințile atacurilor din 7 octombrie și, prin urmare, ar fi fost o țintă importantă pentru israelieni: „Nu este ca și cum atacul israelian a venit din senin” Cum se face că Israelul a reușit să agațe aliații săi arabi în ciuda unei mișcări atât de evident riscante și inflamatorii? Pentru că Iranul fusese angajat într-o „campanie largă” de escaladare în regiune, folosind Forța Quds. „Au crescut presiunea într-un mod extrem de provocator... Capitalele arabe nu sunt oarbe. Ei au văzut de ani de zile că există o amenințare tot mai mare de militanți ai regimului iranian la adresa stabilității și securității lor. Sunt amenințați de un inamic comun cu al israelienilor. Aceasta este baza acestei coaliții, este o coaliție defensivă.
Reacția de la Teheran la evenimentele din weekend a avut un ecou curios al Războiului de șase zile din 1967, când Israelul a fost atacat de o coaliție arabă care includea două dintre țările pe care le numește acum aliate, Egipt și Iordania. În a doua zi de război, avioanele israeliene au distrus aproape întreaga forță aeriană egipteană în timp ce aceasta aștepta la sol. În ciuda acestui fapt, comandantul militar al Egiptului a trimis un mesaj iordanienilor în care susținea că au distrus 75% din avioanele israeliene și le-a ordonat să se alăture unui marș spre Tel Aviv. Liderul Egiptului, Gamal Abdel Nasser, a repetat aceste minciuni pentru a salva fața, deși știa că adevărul era evident. Liderii Iranului au manifestat o dorință similară de a evita confruntarea cu realitățile neplăcute. Retorica lor este de „răzbunare zdrobitoare” împotriva „entității sioniste”, în ciuda faptului că singura victimă a sutelor de drone și rachete a fost o fetiță arabă beduină nefericită de zece ani din Negev.
Iranului i s-a oferit sâmbătă o demonstrație clară a superiorității militare și tehnice a Israelului – „victoria” pe care Biden spera cu ardoare să o obțină prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu. Dar s-ar putea ca până când veți citi asta, Israelul să fi trimis bombardiere zburând deasupra Iordaniei pentru a efectua o lovitură punitivă împotriva Iranului. Publicul israelian cere mai mult decât un răspuns simbolic. Israelienii știu că pot pierde doar un singur război. Ei cred că ar putea fi nevoiți să lupte în acel război, dacă nu este restabilită descurajarea. Așa că Iranul trebuie să renunțe la unul dintre shibboleth-urile sale. După cum spune Rayburn, regimul a funcționat întotdeauna pe presupunerea că nu va trebui niciodată să se apere acasă în timp ce își folosește proxy-urile pentru a efectua atacuri în jurul Orientului Mijlociu. Conducerea de la Teheran a calculat greșit lansând rachete spre Israel de pe propriul său sol.
Un raport de la reuniunea cabinetului israelian organizată pentru a decide ce să facă a spus că, dacă discuțiile ar fi încărcate pe YouTube, patru milioane de oameni ar fi pe aeroportul Ben Gurion încercând să fugă. Cel mai dur membru al cabinetului, ministrul Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, a emis o declarație în care spunea că Israelul trebuie să demonstreze că este „pregătit să devină un nebun furios”. Aceasta este o renaștere a „teoriei nebunului” a lui Richard Nixon, convingerea că descurajarea depinde de faptul că dușmanii tăi cred că vei face ceva nebunesc dacă ești provocat. Cu excepția faptului că Nixon a trimis semnale – scurgeri de conversații furioase; un ordin de a pune forțele americane în alertă – în timp ce israelienii par să intenționeze să trimită bombe.
Următorii pași s-ar desfășura probabil cu o logică îngrozitoare. Este de așteptat ca Iranul să se îndrepte către Hezbollah, miliția sa din Liban, care are zeci de mii de rachete îndreptate spre Israel. Oricât de bună ar fi apărarea antiaeriană a Israelului, ei nu au putut prinde fiecare dintre acele rachete. Orientul Mijlociu pare acum la una sau două erori de calcul distanță de un dezastru, un război mai larg. Statele arabe care au fost alături de Israel în weekend cu siguranță nu s-au înscris pentru asta. Următoarea victimă în conflictul Israelului cu Iranul ar putea fi noua sa coaliție cu aliați arabi.
Paul Wood a fost corespondent extern BBC timp de 25 de ani, la Belgrad, Atena, Cairo, Ierusalim, Kabul și Washington DC. El a câștigat numeroase premii, inclusiv două premii Emmy din SUA pentru acoperirea sa despre războiul civil din Siria
