„Eroii” uciși de armata israeliană sunt exemple pentru un întreg tineret inactiv care a crescut între violența ocupației și cea a grupurilor armate, scrie corespondentul special pentru Le Figaro în Jenin și Ramallah.
Ahmed și Mahmoud se strecoară între pietre funerare. Cu hainele lor negre, par să se fi îmbrăcat pentru vizită, dar nu este cazul, spun ei. Negrul este culoarea lor. În fața mormintelor, Ahmed și Mahmoud își fac o fotografie, cu degetele în aer. Un simbol al „unității lui Dumnezeu”, afișat adesea de luptătorii care pretind a fi jihadiști. Cei doi prieteni de 17 ani vin aici des. Ei petrec timpul în compania tovarășului lor, ucis în luptă anul trecut, în timpul unui raid al armatei israeliene în tabăra de refugiați.
Ahmed și Mahmoud locuiesc într-un sat vecin. Pentru ei, centrul lumii este aici, în inima taberei de refugiați Jenin, epicentrul „rezistenței”, după cum se spune. Cei doi adolescenți sunt fii de fermieri. Niciunul dintre ei, însă, nu intenționează să calce pe urmele părinților. „Vrem să devenim martiri. Sa murim pentru al-Aqsa" (moscheea Ierusalimului), se laudă Ahmed.
Peste tot în cartier, chipurile tinerilor luptători, uciși de armata israeliană, acoperă zidurile. „Eroi”, „martiri”, exemple, pentru toți tinerii fără căpătâi, care au crescut între violența ocupației și cea a grupurilor armate. Cu o zi înainte, Ahmed și Mahmoud au mărșăluit pe străzile orașului alături de grupuri armate și rezidenți, în timpul funeraliilor a zece luptători, uciși în timpul unei alte incursiuni IDF în tabără. Vocile lor s-au amestecat cu cele ale tinerilor din Jenin pentru a cânta laudele morților și a jura hotărârea lor de a lupta cu Israelul „până la moarte”. În acea zi, Mohammad a consumat mai multe încărcătoare trăgând în aer pentru a-și onora tinerii camarazi. Mohammad are 26 de ani, s-a alăturat Brigăzii Jenin în urmă cu mai bine de un an. „Ce altceva putem face astăzi?” Nu există viitor fără libertate, nici libertate fără independență palestiniană”, jură el. Mohammad s-a familiarizat cu aceste demonstrații foarte devreme. „Am avut 5 ani în timpul celei de-a doua Intifada (în 2002). Procesiunile trebuie să fie primele mele amintiri”, a spus el.
„Ne-au făcut mândri”
În Cisiordania, orizontul tineretului pare să se oprească la primul punct de control. „Ce viitor există pentru acești copii, care nu pot părăsi casele fără a fi controlați de o armată străină, care nu pot călători, pentru care nu există perspective economice?” , întreabă Mustafa Sheta, care conduce Teatrul Libertăţii din tabăra Jenin. În vârstă de 45 de ani, el a văzut o serie de luptători jucând pe scena sa. El însuși nu pretinde că aparține niciunui grup armat. Deasupra biroului său se află un portret al lui Che Guevara. „Stânga revoluționară nu mai există”, observă el. Astăzi, grupurile religioase sunt în fruntea luptei. Religia dă sens atunci când acesta nu mai există. Dă speranță, când totul pare pierdut ”, notează el.
În restul țării, unde grupurile armate au mult mai puțină influență, popularitatea lor a crescut foarte mult de la începutul războiului. În cafenelele la modă din Ramallah, capitala Autorității Palestiniene, tinerii bogați visează și ei la „rezistență”. „Nu vrem ca Hamas să conducă Palestina, știm foarte bine ce consecințe ar avea asta asupra drepturilor femeilor”, explică Dania, o palestiniană de 23 de ani, al cărei păr negru cade în cascade peste umeri. Dar pe 7 octombrie ne-au făcut mândri”, adaugă ea. Tânăra scoate fum din narghilea și se corectează: „Sunt împotriva atacurilor care vizează civilii. Dar eliberarea noastră va implica în mod necesar rezistență armată”, precizează ea. Pentru Dania, prietenii ei și mulți tineri din Ramallah, Hamas a fost „demonizat” de presa străină. Ea consideră că, în bula de dezinformare inerentă oricărui război, violența din 7 octombrie a fost exagerată și merită din plin cei 70 de ani de ocupație pe care îi suferă oamenii lor.
Într-o altă cafenea din capitala palestiniană, Bachir, Nadim și Ahmad au doar 16 ani, dar enumera deja umilințele intrinsece a fi palestinieni. „Imposibil să părăsești orașul fără să fii oprit, verificat, percheziționat”, listează Nadim, care visează să studieze fizica cuantică la MIT. Alături de el, Bachir, un tânăr creștin, își amintește că armata israeliană a spart ușa căminului familiei, arestându-i tatăl și bunicul în fața ochilor lui când era copil. „Și asta nu este nimic în comparație cu cei care sunt închiși de armată sau uciși de coloniști”, adaugă el. El plănuiește să rămână în Ramallah. „Aceasta este casa noastră, nu avem altă casă”, zâmbește el.
Odată cu rețelele de socializare, groaza a devenit un spectacol zilnic cu care tinerii se obișnuiesc, spune Mustafa Sheta, director al Teatrului Libertatea din tabăra Jenin
Pentru Samah Jabr, psihiatru și director al unității de sănătate mintală a Ministerului Palestinian al Sănătății, consecințele asupra dezvoltării tinerilor palestinieni sunt ireversibile. „Când ești expus la moarte, la violență de la o vârstă foarte fragedă, nu este de mirare că propria ta relație cu moartea, cu lumea, cu viitorul, este întreruptă”, explică ea . Un studiu al Universității Cambridge publicat în 2020 a estimat la 35% numărul copiilor care suferă de stres post-traumatic în Cisiordania. Un alt studiu al Bibliotecii Publice Americane de Știință și publicat în 2020 identifică simptome mari de suferință generală (45,7%) și depresie (55,2%) în rândul tinerilor palestinieni. „Singularitatea experienței tinerilor palestinieni este că nu există securitate post-traumatică ”, adaugă profesorul Jabr. În Cisiordania, amenințarea rămâne permanentă și persistentă. În orice moment, arestarea este posibilă”, a spus ea.
Pe smartphone-urile lor, Bachir, Nadim și Ahmad parcurg aceleași imagini pe care Ahmed și Mahmoud le-au urmărit în Jenin pe telefoanele lor. Video după video, imaginile se succed cu copii fără viață scoși din dărâmăturile din Gaza. Ochii lor trec de la un videoclip la altul, obișnuiți. „Acesta este probabil ceea ce s-a schimbat cel mai mult de la ultima Intifada ”, remarcă Mustafa Sheta. Cu rețelele de socializare, groaza a devenit un spectacol zilnic cu care tinerii se obișnuiesc ”, oftă el.
