Ideologia progresistă, pilotată, printre alții, de Davos, folosește sexul ca instrument pentru a ne influența obiceiurile de consum, a pune în discuție determinismele sociale, a modifica percepția omului asupra locului său în lume și a distorsiona percepția sa asupra realității dorind să ne conducă la un neocolectivism, al cărui scop este să ne distrugă proprietatea. Dacă reușim să scoatem din mintea oameanilor că familia este rodul unei construcții biologice care emană din unirea unui bărbat și a unei femei, insuflând în același timp ideea că un bărbat poate fi femeie și invers, atunci acesta este sfârșitul genealogiei convenționale. Arborele genealogic care odată a făcut istorie este acum tăiat de ideologia progresistă scrie Francois Dubois pe Strategika.
De ce sexualitatea este o problema ideologică?
Înclinația actuală a societății noastre de a se construi numai prin ideologii este simptomatică a unui totalitarism în curs de dezvoltare.
O ideologie este un sistem predefinit de idei, numit și categorii, din care se analizează realitatea. De fapt, ea nu poate fi decât subiectivă și nu poate exprima decât un punct de vedere distorsionat de prismele postulatului și categorizării. Ideologia, ale cărei fundamente se bazează pe opinie, impune o logică a sistemului; oferă un răspuns societal la problemele oamenilor, respingând ideea că aceștia din urmă nu îsi pot ghida comportamentul decât după o morală care emană dintr-o ordine imuabilă.
În consecință, ideologia va promova dreptul pozitiv asupra dreptului natural. De asemenea, va favoriza exercitarea dreptului ca principiu extern care decurge din voința a omului, dreptul pozitiv fiind un drept societal care evoluează conform moravurilor.
Dreptul natural din care decurg, de exemplu, drepturile la viață, la sănătate, la libertate sau chiar la proprietate poate fi văzut așadar ca o frână majoră în fața totalitarismului care, de cele mai multe ori, folosește ideologia ca motor al distrugerii acestor câștiguri.
Este paradoxal de observat că ideologia îi încurajează adesea pe cei care o adoptă să se simtă liberi, deoarece subiectivismul pe care îl autorizează le permite să-și acorde libertăți care nu le-ar fi permise de determinismele la care ar trebui să se conformeze. În esență, ideologia tinde să se sustragă moralității și virtuții, deoarece urmărește exclusiv să rezolve problemele umanității la nivel social.
În acest sens, totalitarismul va putea exploata această flexibilitate pe care i-o oferă ideologia pe care o promovează, întrucât aceasta din urmă îl eliberează de constrângerile unei ordini de realități superioare, de natură să-i înfrâneze modurile de acțiune.
Libertatea de construcție intelectuală oferită de ideologie, pentru că este supusă respingerii realităților obiective, constituie de facto „solul psihotic” în care se dezvoltă adeziunea maselor, păcălite de spectacol.
Cu alte cuvinte, pentru a-și exercita controlul, totalitarismul se înfășoară mereu într-o narațiune spectaculoasă, iar ideologia este mecanismul intelectual care îi instituționalizează spectacolul. Acesta din urmă, prin iluzia pe care o întreține, separă uneori privitorul de realitate până la punctul de a-l înclina în psihoză. Acesta este motivul pentru care ideologia este invizibilă pentru cei care o împărtășesc: ea stabilește modul lor de a vedea lumea.
Sexualitatea noastră nu face excepție de la această regulă, iar sexul, în general, este acum de considerat ca o nouă categorie a prismei ideologice progresiste prin care percepția noastră asupra realității este alterată.
Problema sexului rămâne un pilon în relația pe care oamenii o au cu viața și construcția ei. Intersecțională, semantica sexualității permite ideologiei progresiste să se infiltreze subtil în domeniile sociologic, teologic, antropologic, filozofic și psihologic, precum și în cel al dreptului, care este un mod de exprimare.
Ideologia progresistă folosește sexul ca instrument pentru a ne influența obiceiurile de consum, a pune în discuție determinismele sociale, a modifica percepția omului asupra locului său în lume și a distorsiona percepția sa asupra realității.
Un grad considerabil de influență care explică nevoia imperioasă a progresismului de a face din problema sexualității o problemă ideologică centrală. Dacă natura ideologică a chestiunii sexuale este trădată de suprareprezentarea sa mediatică, acest singur argument nu este suficient pentru a înțelege obiectivele teoretizării sale în ideologie.
Mai pragmatic, este important să înțelegem obiectivul din spatele demonstrațiilor spectaculoase cu transsexuali care afișează cu mândrie un sân fals la Casa Albă, cu o campanie publicitară care evidențiază noțiunea de "penetrare dureroasă", o emisiune de ecosexualitate organizată de primăria din Lyon sau chiar o demonstrație LGBTQIA+ în care sclavii sexuali goi simulează un act sexual în fața unor copiii nevinovați.
Societate hipersexualizată: în spatele spectacolului există o realitate comercială!
Hipersexualizarea societății occidentale este concomitentă cu nevoia de exprimare a libertății (libertarianismul), pe care capitalismul a folosit-o pentru a promova liberalismul economic în timpul Războiului Rece. De la ascensiunea mișcării hippie în anii 1960 și 1970, prin dezincriminarea homosexualității, apoi prin apariția „icoanelor gay” în aceiași ani 1980, observăm, în această perioadă, o creștere a fenomenelor libertariene concomitente cu exercitarea unui liberalism economic din ce în ce mai neînfrânat.
Dacă homosexualitatea a existat întotdeauna, practica ei, pe de altă parte, ridicată într-o reprezentare spectaculoasă (în sensul mediatic) și suprareprezentată ca promotor al egalitarismului, a fost specifică așa-ziselor societăți progresiste, laice și moderne. Această suprareprezentare a fost menită să producă o acceptare consimțită a acestei practici. Homosexualitatea a implicat o schimbare radicală în relația cu celălalt. Este vorba atunci de a-l iubi pe celălalt nu pentru că este altul, ci pentru că este „același celălalt”.
Această proiecție narcisistă, care a fost cândva marginală și acum este prezentată de ideologie ca centrală în cadrul grupului, se adaugă unei societăți care, în paralel, a privilegiat verbul "a avea" în detrimentul lui "a fi", definindu-se doar prin aparență. Ea reprezintă deci o valoare importantă pentru cultul pieței narcisiste, ca să nu spun că este una dintre expresiile sale cele mai pronunțate.
De asemenea, există o legătură între porno - a cărui etimologie provine din grecescul porné, nume derivat din grecescul pernemi, care înseamnă „a vinde”- și acest cult al pieței narcisiste care este expresia unei supraexpuneri spectaculoase și hipersexualizate a universului LGBTQIA+.
Acest lucru explică parțial de ce codurile pornografiei sunt omniprezente în reprezentările acestor comunități.
Această lume a „aparenței”, controlată de o relație narcisistă cu societatea capitalistă de piață, contribuie în același timp la menținerea iluziei spectaculoase care o întărește, creând în rândul detractorilor săi un teribil sentiment de neputință.
Din această analiză rezultă că hipersexualizarea societății este un simptom al materialismului în creștere care golește ființele de substanța lor spirituală, conducându-le încetul cu încetul spre transformare. Această hipersexualizare se manifestă prin vulgaritatea pornografică a anumitor ținute purtate de comunitatea LGBTQIA+ în timpul paradelor, sau chiar a celor purtate în stradă de anumite (prea) tinere fete care sunt a priori heterosexuale. Așadar, putem deduce că nu orientarea sexuală este cea care conduce la hipersexualizarea societății, ci mai degrabă relația cu materialismul, aspectul și consumul. Observăm aici o răsturnare antropologică majoră condusă de această ideologie. Invers, credincioșii și/sau indivizii practicanți, mai centrați pe spiritualitate, nu răspund acestor coduri.
Ideologia progresistă, pilotată, printre alții, de Davos, vrea să ne conducă la un neocolectivism, al cărui scop este să ne distrugă proprietatea. În mod paradoxal, neocolectivismul se bazează pe o fragmentare a individualismelor care ar trebui să ne conducă la o netezire societală compatibilă cu globalismul.
Anumite categorii de indivizi nu fac excepție de la regulă. Transsexualii, cândva devianți din punct de vedere sociologic, sunt acum împinși în față de ideologia progresistă, mergând până acolo încât să promoveze ideologia transgender în școli. Aici ne confruntăm cu o situație perfect dezbinătoare în legătură cu protecția copilului. Cum să judecăm inițiativa adulților care intervin la școală pentru a explica copiilor mici, care nu au ajuns încă la pubertate și care nu știu nimic despre sexualitate, alegerile orientării sexuale? În cazul de față, printre acești bărbați, adesea grosolan deghizați în femei, uneori cu intervenții chirurgicale dezastruoase, folosirea devianței sociologice ca instrument de fragmentare socială este semnificativă. Etichetarea socială în sensul lui Howard Saul Becker capătă aici semnificația sa deplină: este o prejudecată cognitivă cunoscută sub numele de „efectul de etichetare” conform căruia indivizii tind să se conformeze judecăților facute de ceilalti despre ei prin adoptarea de markeri sociologici (îmbrăcăminte, machiaj, mărci specifice de îmbrăcăminte sau orice alt simbol); acești indivizi cu greu se vor întoarce asupra deciziilor lor deoarece toate acțiunile lor ulterioare vor fi apoi sub influența acestor judecăți. Aceste afirmații codificate îi atrag într-un cerc vicios sau virtuos, creând o situație în care se trezesc prinși și în care se identifică unul cu celălalt. Etichetarea socială permite astfel deviantului să devină comunitar, stârnind fie adeziune, fie repulsie. În logica sa paradoxală (ordo ab chaos), neocolectivismul davosian se va hrăni cu această fragmentare prin exploatarea minorităților active și a comunitarismelor (fie acceptate sau respinse) pentru a ajunge întotdeauna să revină în cele din urmă la expresia nevoii de conviețuire globală.
Ideologia transgender este utilă pentru neocolectivism:
Ideologia transgender, transcendența unui ideal egalitar absolut, este o condiționare psihică care transformă relația noastră la însuşirea identității. Astfel, problema însuşirii proprietăţii identităţii nu trebuie să mai fie consubstanţială cu o realitate biologică imanentă, ci trebuie să se nască de acum înainte dintr-o alegere fantezistă şi, în consecinţă, lipsită de repere materiale care menţin o ancorare cu realitatea.
Omul, având o frică firească de vid, este apoi condus să umple această lipsă de puncte de referință recurgând la artificii fizice care vor servi drept markeri în realitatea sa subiectivă. Din nou, expresia consumerismului este omniprezentă. Se referă la cultul pieței narcisiste. Aceasta este o oportunitate foarte profitabilă pentru piață, care poate oferi soluții de „tranziție” hormonale și chirurgicale extrem de costisitoare.
Ideologia transgender ne va modifica, prin urmare, percepția noastră asupra legii, prin distrugerea legitimității pe care legea naturii ne-a conferit-o cândva și mergând până acolo încât să tulbure antropologic relația noastră cu însuşirea identității noastre în favoarea unui subiectivism care, cândva profund înrădăcinat în psihicul nostru, ne va încuraja să relativizăm relația noastră cu proprietatea în general.
Înlăturarea proprietății este unul dintre obiectivele majore ale ideologiei progresiste a „neocolectivismului de la Davos". Există o convergență a categoriilor ideologice (transgender, ecologie etc.) care, sub impulsul unei ideologii globale progresiste, intenționează să ne conducă spre deposedare. Dovadă stă apariția ecosexualității (sau a ecologiei sexuale), fuziunea recentă care are loc între sexualitate și mediu, domenii a priori fără puncte comune. În realitate, ecosexualitatea catalizează două axe ideologice care converg către acest obiectiv comun al deposedării de proprietate.
Și, într-adevăr, prin revizuirea modurilor de însuşire, progresismul intenționează să de-structureze indivizii pentru a-i face maleabili după dorință. Într-o lume lipsită de legitimitatea pe care i-a conferit-o cândva determinismul biologic, nașterea naturală este pusă în discuție și ea. În consecință, a concepe faptul că un copil ar putea proveni dintr-un ovul, care ar fi pus în pântecele unui „purtător plătit” și care ar fi apoi cumpărat de un cuplu dintr-o altă țară, este o iluzie a oricărei puteri -consumeriste, al cărui fundament se bazează pe ridicarea tuturor constrângerilor biologice fundamentale, în numele unui principiu de libertate și egalitarism absolut.
În trecut, structura unui grup uman se baza pe actele heterosexuale care erau esențiale pentru reproducerea vieții și supraviețuirea speciei. Aceste acte au asigurat continuitatea grupului și au contribuit la evoluția acestuia. Cu toate acestea, în zilele noastre este evident că comercializarea trupului și a procreației a înlocuit legile naturale, ducând la dispariția a ceea ce a fost cândva realitatea noastră.
Piața redefinind realul, acesta din urmă nu mai există, pentru că a făcut loc unei concepții în care indivizii întruchipează rolul de „părinte unu” și „părinte doi”. Există ceva profund nesănătos acolo, pentru că confuzia realului cu imaginarul este însăși definiția psihozei. Este o deconstrucție profundă a definiției însăși biologice a ființei umane, care apare ca premisă necesară pentru acceptarea transumanismului și reificării.
Hipersexualizarea societății noastre este omniprezentă și mai ales expusă în mod esențial copiilor noștri (publicul țintă), deoarece ușor influențtabili. Guvernele noastre intenționează aici să poată forma mințile și să creeze în ele schisma esențială pentru respingerea modelului tradițional de familie pe care ei încă îl experimentează în viața de zi cu zi. Patriarhatul a fost grav atacat și slăbit, iar acum este timpul să încheiem această lucrare distructivă prin destructurarea a ceea ce rămâne din concepția despre familia tradițională. A ataca copiii înseamnă a modifica inconștientul colectiv al zilei de mâine!
În spatele acestei voințe evidente de atomizare a familiei se ascunde o ambiție destructuratoare de a dezrădăcina individul. Dacă reușim să scoatem din mintea oamenilor că familia este rodul unei construcții biologice care emană din unirea unui bărbat și a unei femei, insuflând în același timp ideea că un bărbat poate fi femeie și invers, atunci acesta este sfârșitul genealogiei convenționale. Arborele genealogic care odată a făcut istorie este acum tăiat de ideologia progresistă.
Să luăm exemplul ipotetic al unui copil născut dintr-o mamă surogat ucraineană (care a dorit să-și păstreze anonimatul) care va fi adoptat, după multe negocieri financiare, de un „părinte”, bărbat, și de un alt „părinte doi”, bărbat transformat în femeie, căsătoriti, fără ca genul său să fie menționat la naștere în starea lui civilă (ceea ce este perfect posibil în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat). Acest copil, când va deveni adult, va fi mult mai puțin înclinat să se simtă atașat prin rădăcinile lui de un stat-națiune care a făcut istorie. Venind pe lume într-un univers care s-ar fi standardizat în așa fel încât să rezulte dintr-o construcție pe cât de subiectivă, pe atât de artificială, care i-ar lăsa și posibilitatea de a-și inventa propriul gen, acest copil ar fi, fără îndoială, predispus la dezvoltarea unui sindrom de "orgoliu" dintre cele mai compatibile cu așteptările consumeriste ale sistemului care l-a generat. De remarcat că acest exemplu exclude în mod evident tiparul de adopție tradițională într-o familie heteronormativă, pentru a ne concentra doar asupra consecințelor generalizării unui fenomen devenit ideologic, comercial și antropologic.
Acest exemplu se bazează însă pe reconstituirea inconștientă de către un cuplu homosexual transgen a schemei de reproducere a unui cuplu heterosexual atras de diferențele biologice complementare cu vocație reproductivă... Totuși, acest ultim parametru nemaifiind determinant pentru a justifica unirea dintre două ființe, suntem îndreptățiți să ne întrebăm ce ilegitimitate ar avea de a adăuga „un părinte trei” sau „un părinte patru” la „familie”? De asemenea, vedem deja articole referitoare la „truplu” sau „poliamor” care apar în presa mainstream.
O „tabula rasa” care pune în perspectivă o netezire universalistă globalizatoare, ucigaș de isorie, pe care țările care susțin multipolaritatea o resping în masă. Rusia, de exemplu, a reacționat foarte explicit adoptând recent un proiect de lege care vizează interzicerea intervențiilor medicale care vizează reatribuirea sexului și înregistrarea în starea civilă a reatribuirilor de sex fără intervenții medicale. Referindu-se la justificarea acestei legi, Piotr Tolstoi, unul dintre autorii proiectului, va face următoarea afirmație: „ [... ] păstrăm Rusia cu valorile ei culturale, fundamentele ei tradiționale pentru descendenții noștri și creăm o barieră pentru a preveni pătrunderea unei ideologii occidentale anti-familie. »
Catolicismul și ideologia transgender
Conciliul Vatican II din 1962 reprezintă un eveniment major pentru înțelegerea orientărilor progresiste care au urmat. Prin reformele pe care le-a pus în aplicare, el a pus bazele necesare pentru a face catolicismul compatibil cu progresismul, în special prin promovarea unei reconcilieri contraproductive între catolicism și iudeo-protestantism.
Această Biserică dezinhibată este cea care dă naștere astăzi unui papă care cere sprijin pentru ideologia transgender, arătându-se cu mândrie cu o eșarfă curcubeu pe rețelele de socializare. Ceea ce, nu cu mult timp în urmă, ar fi fost interpretat ca un semn radical al apostaziei, a devenit un concept pe cât de subtil, pe atât de pervers.
Există o corelație între deschiderea catolicismului Conciliului Vatican față de universalismul globalist și mâna sa întinsă către iudaism ale cărui baze se bazează pe un tribalism apatrid. Mai rău, atunci când ține o eșarfă sau poartă o cruce de culoarea curcubeului, papa este perfect conștient că simbolul este dublu. Curcubeul, simbol al ideologiei gay apoi transgender, este și simbolul noahismului.
Termenul „Noahide” se referă la „descendenții lui Noe”, iar noahismul este atât un curent religios în iudaism, cât și o religie în sine pentru restul umanității. De origine talmudistă, stabilește o legătură între poporul evreu, care urmează Tora cu cele șase sute treisprezece legi ale lui Moise, și neevreii, care au posibilitatea de a alege să urmeze cele șapte legi Noahide (ceea ce îi face să fie considerați drepti ai Neamurilor după Maimonide) . Poporul evreu este considerat poporul preot în acest context.
În noahism, curcubeul este simbolul Legământului dintre Dumnezeu și omenire, cu referire la schimbul dintre Dumnezeu și Noe, așa cum este descris în Geneza 9, 8-13: „Dumnezeu a spus din nou: „Acesta este semnul legământului că eu Stabilește între Mine și tine și cu toate ființele vii care sunt cu tine, pentru neam în veac: îmi pun arcul în nori și va fi semnul legământului dintre mine și pământ.”
În cele din urmă, tocmai din aceste ramuri ezoterice, precum francmasoneria, decurg conceptele de egalitarism și secularism dincare s-a născut întreprinderea distrugerii căsătoriei. François Hollande, primul președinte francez în funcție care a vizitat oficial sediul Marelui Orient al Franței, a instituit căsătoria între persoane de același sex.
Găsim aici noţiunea de alianţă ilicită deoarece lipsită de dimensiunea sa spirituală în favoarea unei dimensiuni exclusiv contractuale, deci materială. Căsătoria se desacralizează, o căsătorie homosexuală nu poate fi celebrată de Biserica Catolică, se reduce doar la semnarea unui contract urmată de o sărbătoare păgână.
Un ritual instrumentalizat de societatea spectacolului care, în marea sa logică consumeristă, a ajuns să pună în scenă concursuri între căsătorii la televizor pentru a selecta care va fi cea mai ostentativă și mai estetică demonstrație materială care să fie răsplătită cu bani sau o excursie.
Ideologia transgender și hipersexualizarea societății, promovate de progresism, sunt văzute ca elemente infiltrate ale totalitarismului globalist. Ele reprezintă poate cea mai mare întreprindere de deconstrucție a umanității întreprinsă până acum. Dacă nimeni nu li se opune, ele riscă să ducă la răsturnări antropologice profunde și fără precedent la scară considerabilă. Pe lângă faptul că ne lipsesc de fundamentele care ne-au construit ca indivizi, „transgenderismul” și hipersexualizarea ne golesc și de esența care ne face ființe spirituale, mergând până acolo încât să pună la îndoială transcendența sacră, iubirea nobilă și spirituală între doi indivizi...
Sub acoperirea egalitarismului secularizant, progresismul distilează o otravă degradantă care ne duce direct la o radicalizare a relațiilor de exploatare guvernate de capital și încurajate de cultul mărfii, făcându-ne ființe fara corp și psihotice, instrumente ale comerțului deconectate de realitate și de simț moral. Ideologia sa ne conduce de fapt la marea întreprindere de spoliare a popoarelor cu obiectivul unei neteziri societale și religioase universalizatoare, o contrapartidă esențială a implementării modelului economic neocolectivist și a guvernării globale.
Deși luptăm cu această ideologie prin toate mijloacele, este probabil ca lumea occidentală să aibă nevoie de ajutor extern pentru a învinge amenințarea Fiarei.
