Hillary Clinton nu scapă de scandalul email-urilor. FBI redeschide investigaţia împotriva candidatei democrate

29 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Hillary Clinton nu scapă de scandalul email-urilor. FBI redeschide investigaţia împotriva candidatei democrate

Agenţii federali au descoperit "existența unor e-mailuri care aparent sunt pertinente pentru această investigație", a declarat directorul FBI, James Comey, într-o scrisoare adresată Congresului.

"Am fost de acord ca FBI să ia măsurile corespunzătoare pentru a permite investigatorilor să examineze aceste e-mailuri, astfel încât să determine dacă ele conțin informații clasificate și să evalueze importanța lor pentru investigație", a continuat responsabilul american.

Hillary Clinton a fost interogată în luna iulie de FBI pe acest subiect, iar câteva zile mai târziu Departamentul Justiției a decis să închidă dosarul, la recomandarea anchetatorilor care au precizat că elementele sunt insuficiente pentru a se avansa în acest caz.

Clinton a motivat folosirea adresei private de e-mail prin faptul că așa este mai practic și mai simplu. Ea a mai spus că a trimis aproximativ 30.000 de copii ale mesajelor către Departamentul de Stat și că niciunul dintre aceste documente nu era secret în momentul expedierii.

Donald Trump salută redeschiderea anchetei privind e-mailurile lui Hillary Clinton

Candidatul republican la președinția SUA nu și-a ascuns satisfacția după ce FBI a anunțat redeschiderea dosarului lui Clinton.

"Corupția lui Hillary Clinton atinge o amploare fără precedent. Am un mare respect pentru faptul că FBI și Departamentul Justiției sunt acum dispuse să aibă curajul să corecteze greșeala groaznică pe care au comis-o închizând ancheta", a declarat Trump vineri despre adversara sa în cursa pentru Casa Albă.

Casa Albă a reacționat la noua anchetă anunţând că președintele Barack Obama nu are motive să își schimbe părerea despre candidata democrată.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră