Hasna Aitboulahcen, verișoara organizatorului prezumtiv al atentatelor de la Paris, decedată în asaltul efectuat miercuri de forțele de intervenție franceze, nu a fost kamikaze și nu a murit detonând o vestă cu explozibili, așa cum s-a crezut până acum, transmite AFP.
Inițial, anchetatorii au afirmat la unison că o persoană baricadată în apartamentul din suburbia pariziană Saint-Denis vizată de asalt a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa, ei crezând că era vorba despre o femeie.
Conform însă sursei de poliție citate vineri de AFP, persoana kamikaze a fost un bărbat, nu o femeie.
Potrivit unui comunicat emis vineri de procuratura din Paris, femeia găsită moartă în apartamentul în care Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atacurilor teroriste de la Paris, a fost ucis în timpul raidului de miercuri a fost identificată oficial drept Hasna Aitboulahcen.
Identificarea a fost făcută cu ajutorul amprentelor. În apartament a mai fost găsit un pașaport aparținând Hasnei Aitboulahcen.
În schimb, capul unei a treia persoane găsite decedate în apartamentul din Saint-Denis aparținea unui bărbat, au stabilit
criminaliștii, conform site-ului Le Monde.