Germania număra 82,2 milioane de locuitori la sfârşitul anului trecut, reprezentând o creştere cu 1,2% - sau de 878.000 de persoane - faţă de 2014, scrie rtbf.be.
Este vorba despre „creşterea populaţiei cea mai importantă din 1992, care a atins la acea vreme 700.000 de persoane”, precizează Institutul într-un comunicat.
Aproximativ 8,7 milioane de străini erau rezidenţi în această ţară la sfârşitul lui 2015 - o creştere de 14,7% - şi 73,5 milioane de germani, cu 0,2% mai puţini.
Dacă nu ar fi venit masiv refugiaţi (cea mai mare parte dintre ei din Siria, Irak şi Afganistan), populaţia germană ar fi înregistrat o scădere, potrivit Institutului.
Germania se confruntă însă cu o îmbătrânire a populaţiei şi cu o rată scăzută a natalităţii, înregistrând cu 188.000 mai multe decede decât naşteri, potrivit aceleiaşi surse.
Nivelul deficitului de naşteri a crescut şi mai mult faţă de cel din 2014, când a atins 153.000.