Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, consideră că loviturile limitate ale Ucrainei asupra teritoriului rus ar fi o tactică acceptabilă pentru a respinge invazia rusă, scrie Radiodifuziunea publică din Belgia, RTBF
"Este destul de normal ca partea atacată să facă incursiuni pe teritoriul inamic"
Într-un asemenea război, „este destul de normal ca partea atacată să facă incursiuni în teritoriul inamic”, pentru a tăia rutele de aprovizionare, a spus el, joi seară, intervievat de presa germană ZDF.
„Atâta timp cât atacurile nu vizează orașe, cetățeni sau zone civile, acest lucru va fi neapărat acceptat”.
Nu e timpul pentru NATO
Pe de altă parte, ministrul a fost foarte clar cu privire la faptul că Occidentul trebuie să aibă în vedere „cum se duce acest război” atunci când ia decizii referitoare la livrarea de arme la Kiev. „Dacă Ucraina cere anumite tipuri de bombe care sunt interzise la nivel internațional, atunci acestea trebuie refuzate”, a continuat ministrul. De asemenea, el consideră că nu este momentul potrivit pentru a discuta despre apartenența Ucrainei la NATO. „Ușa este întredeschisă, dar acum nu este momentul potrivit pentru a decide”, a declarat ministrul pentru postul german ZDF.
Posibilitatea nu poate fi luată în considerare în mod serios când războiul durează de 14 luni.
Dacă Ucraina cere anumite tipuri de bombe care sunt interzise la nivel internațional, atunci refuzați
Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a declarat joi, în timpul vizitei sale la Kiev, că problema aderării Ucrainei va fi discutată în iulie la summitul organizaţiei de la Vilnius.
https://t.co/uANvZ6HurV
— Ukraine 4 Freedom (@uawarinfo) April 21, 2023
????German Defence Minister Pistorius believes that the operations of the Armed Forces of Ukraine on the territory of russia are completely permissible.