Prea mult timp Berlinul a investit insuficient în armata sa și s-a bazat pe aliații săi pentru a-și asigura securitatea. Germania continuă să se adăpostească sub umbrela americană în detrimentul Uniunii Europene, scrie un editorial Le Figaro
A doua zi după invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin, cancelarul german părea să fi făcut bilanțul acestui eveniment major, care a accelerat reorganizarea lumii la începutul secolului XXI. Pe 27 februarie 2022, la trei zile după lansarea „operațiunii speciale” a Kremlinului, Olaf Scholz a promis o „Zeitenwende”, o schimbare a vremurilor. Germania nu s-ar mai mulțumi să privească lumea de pe margine, semnând cecuri pentru europenii care s-au ocupat de problemele de securitate în locul ei. În cele din urmă, ar vrea sa depășeasca trauma de după al Doilea Război Mondial și sa inceteze să se adăpostească ieftin sub umbrela americană.
Mai mult, investind masiv în Bundeswehr, pivotând interesele acesteia spre Europa de Est, Germania ar deveni o putere geopolitică de luat în seamă, prima armată de pe continent. Franța, partenerul istoric al Germaniei de la reconcilierea dintre Charles de Gaulle și Konrad Adenauer, a fost suparată - pe bună dreptate - că numele său nu a fost menționat de cancelarul german în acest lung discurs. În ciuda tuturor, această conștientizare părea benefică. În cele din urmă, Berlinul se trezea în lume. Dar este clar că Scholz – poreclit crunt la Elysée, „cancelarul păcii ” – nu își respectă angajamentele.
Scurgeri în armata germană
Cazul scurgerii conversației secrete a ofițerilor germani de rang înalt este simptomatic în acest sens. Aruncă o lumină nemăgulitoare asupra nivelului de amatorism al armatei germane. Difuzarea acestei conversații confidențiale între ofițerii armatei germane despre ajutorul militar la Kiev a provocat un scandal de stat în Germania și o nouă criză cu Moscova. Înregistrarea convorbirii dintre generalul locotenent al forțelor aeriene Ingo Gerhartz și alți ofițeri germani de rang înalt a fost difuzată pe rețelele de socializare din Rusia pe 1 martie. În special, se discută ipoteza livrării la Kiev a rachetelor Taurus cu rază lungă de acțiune, de fabricație germană, pe care Ucraina le solicită. Unul dintre participanți s-a conectat pe o rețea nesigura din Singapore. Neglijența comandantului șef al forțelor aeriene sugerează alte scurgeri.
Ofițerii discută și detalii jenante pentru Olaf Scholz despre posibilele livrări ale Taurus, vorbind despre un număr de până la o sută de unități, dintre care jumătate ar putea fi livrate într-o primă tranșă. Aceștia discută despre opțiunea unor lovituri care vizează podul din Crimeea care leagă peninsula ucraineană - anexată de Moscova în 2014 - de teritoriul Rusiei, unul dintre ofițeri subliniind că ar fi nevoie de între 10 și 20 de rachete pentru a distruge podul. Oficial, Berlinul refuză să livreze Kievului aceste rachete Taurus, argumentând un risc de escaladare a conflictului deoarece acest lucru ar duce, în opinia cancelarului Olaf Scholz, la implicarea soldaților germani pentru a ajuta la manipularea armelor. Cu toate acestea, ofițerii germani spionați au considerat dimpotrivă că acest lucru nu va fi neapărat necesar.
Pe baza unei estimări trunchiate a Institutului Kiehl cu privire la livrările de arme și la suma totală a ajutorului oferit de Aliați Ucrainei, Germania - de departe cel mai mare donator din Europa - solicită partenerilor săi din UE să facă mai mult și își înmultește atacurile și criticile, în special spre Franța. În timp ce se încapatâneaza în refuzul său de a preda rachetele Taurus Kievului...
Această gafă a venit peste un alt pas greșit, comis de însuși Olaf Scholz, dezvăluind gradul de imaturitate a Germaniei în materie de apărare. Pentru a-și justifica refuzul de a livra Taurul la Kiev, cancelarul german nu a ezitat să divulge secretele militare împărtășite cu el de aliații săi, afirmând că „ce se face în ceea ce privește sprijinirea Ucrainei din partea britanicilor și francezilor, nu poate face Germania”. „Soldații germani nu trebuie în niciun caz și în niciun loc să fie legați de obiectivele atinse de aceste sisteme”, a adăugat el. Londra și Paris, care au livrat anul trecut la Kiev rachete Storm Shadow/Scalp de design franco-britanic, nu și-au ascuns furia. „Comportamentul lui Scholz arată că, atunci când vine vorba de securitate în Europa, el este omul nepotrivit la locul de muncă nepotrivit la momentul nepotrivit ”, a declarat Ben Wallace, fostul ministru britanic al apărării.
Germania încă se teme să facă pasul prea departe, ceea ce ar duce la o confruntare cu Moscova. Berlinul se teme astfel că Taurus, cu o rază de acțiune de 500 km, față de 250 km pentru SCALP și Storm Shadows, va fi folosit pentru a lovi în profunzime teritoriul Rusiei. Din nou, argumentul este nefondat. Kiev, care strigă pentru aceste rachete care ar schimba situația strategică prin lovirea podului Kerci, a respectat întotdeauna limitele stabilite de aliați pentru folosirea armelor lor. În cadrul coaliției lui Scholz de la Berlin, liberalii amenință că vor vota în favoarea unei rezoluții depuse de opoziția creștin-democrată în Bundestag, prin care să ceară livrarea de Taurus în Ucraina. „De la Adenauer la Merkel, niciun cancelar nu s-ar fi comportat vreodată atât de mizerabil”, a criticat liderul CDU, Friedrich Merz, refuzul lui Scholz de a livra Taurus.
Într-o aluzie la Germania, Emmanuel Macron i-a ironizat în timpul unei vizite la Praga pe cei care au livrat căști și saci de dormit în Ucraina la începutul războiului. Berlinul a parcurs un drum lung de atunci. Dar la fiecare pas major - livrările de tancuri Leopard și F-16 - a fost necesara împingerea de la spate a lui Olaf Scholz care se adăpostește cu precauție în spatele lui Joe Biden, așteptând undă verde americană înainte de a se hotarî. Pentru Scholz, Washingtonul rămâne principalul aliat în acest război, și nu Franța sau alți parteneri europeni, atunci când Emmanuel Macron face eforturi pentru o Europă de apărare. Pentru Scholz, „autonomia strategică” a Europei, cerută de Macron, implică prea multă emancipare de la Washington. Cancelarul persistă în atlantismul tradițional german, în ciuda posibilității unui nou mandat pentru Donald Trump în 2025 și a amenințărilor cu o revenire la izolaționismul american, care i-ar lăsa pe europeni singuri să facă față provocărilor lor de securitate. Berlinul nu ar trece prin primul său dezastru geostrategic...
Orbire strategică
Înainte de războiul din Ucraina, Germania depindea de Rusia pentru jumătate din aprovizionarea cu gaze naturale și cărbune și pentru o treime din livrările de petrol. Mereu grăbită să dea lecții altor europeni pe probleme de management, un apostol al austerității și al reducerii deficitului, Germania s-a bucurat de gazul rusesc ieftin, expunându-se astfel șantajului lui Putin. În ciuda invaziei rusești a Ucrainei, un curent puternic în partidul social-democrat al lui Olaf Scholz rămâne marcat de o tradiție pacifistă... și pro-rusă. Berlinul a contat și pe aliații săi pentru a-și asigura securitatea, făcând astfel economii semnificative în apărare, de ordinul a 360 de miliarde de euro începând cu anii 1990. Ca să nu mai vorbim de modelul său economic bazat în mare parte pe exporturile către China, care a suferit o lovitură severă, deoarece Beijingul s-a transformat într-un rival sistemic și strategic. Drept urmare, economia germană a intrat în recesiune în 2023 și temerile sunt mari pentru 2024.
Orbirea germană față de Rusia lui Vladimir Putin l-a îndepartat pe Olaf Scholz de la țările est-europene pe care a pretins că se bazează pentru „Zeitenwende”-ul său. În primul rând Polonia, străbătută de un sentiment antigerman foarte virulent, și pe care posibilitatea revenirii lui Donald Trump o aruncă în brațele Franței cu care împărtășește sentimentul de urgență în fața amenințării ruse în timp ce ea este pe prima linie.
Cu discursul său de la Zeitenwende, Scholz a recunoscut în sfârșit un adevăr de mult evident pentru generalii germani: capacitățile militare ale țării au fost în mod periculos diminuate. La sfârșitul Războiului Rece, Bundeswehr număra 500.000 de oameni. Între 1990 și 2019, forța de muncă a scăzut cu 60%. De la reunificarea Germaniei, lipsa investițiilor a scos din uz multe echipamente ale Bundeswehr, dintre care unele datează din epoca sovietică. Anunțând crearea unui fond de investiții de 100 de miliarde de euro pentru a-și moderniza armata, Scholz începea o revoluție. Și s-a angajat să respecte, pentru prima dată, obligațiile Germaniei față de NATO de a investi 2% din PIB-ul său în securitatea sa. El a promis că Germania va deveni „cea mai mare armată convențională” dintre membrii europeni NATO. Este încă departe de marcaj, în ciuda eforturilor. Fondul de 100 de miliarde a fost un pas important, dar va permite Germaniei să-și îndeplinească angajamentul de 2% până în 2027. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, își sporește avertismentele pentru a încerca să obțină mai multe fonduri. Luna trecută, de exemplu, a avertizat că Putin ar putea invada o țară membră europeană a NATO „în termen de patru până la cinci ani”. „Ne confruntăm cu un nivel de amenințare în Europa fără echivalent timp de 30 de ani”, a spus el.
Paradoxul german
Apărarea nu este singurul domeniu în care Berlinul s-a dovedit un aliat complex. De la începutul integrării europene, Germania a fost țara europeană cea mai atașată acestui proces, indiferent de culoarea politică a guvernului său. Cu toate acestea, ea a continuat să o slăbească dorind „ binele ei ”, încercând să o modeleze după imaginea ei cu prea multă rigiditate sau pentru că a fost ghidată de propriile interese. Insistența nesănătoasă a Germaniei asupra austerității bugetare permanente a slăbit deja în mod semnificativ economia europeană în anii 1990. Această politică a alimentat, de asemenea, un euroscepticism în creștere în perioada crizei datoriilor din zonă. Timp de decenii, Bonn și apoi Berlin s-au opus, de asemenea, constant și ferm oricărei forme de politică industrială europeană. Acest refuz a făcut ca Europa să rateze toate revoluțiile tehnologice recente, fie că este vorba de internet, telefonie mobilă, semiconductori, platforme, rețele sociale sau inteligență artificială... în beneficiul țărilor care practică fără ezitare politici industriale agresive precum China, Sudul Coreea sau Statele Unite. Această deficiență a făcut ca Europa să devină excesiv de dependentă atât de Statele Unite, cât și de Asia, în aceste zone care sunt decisive pentru viitor.
Când vine vorba de apărare, alinierea cu Statele Unite și capul plecat al lui Scholz, rezultat din complexul de vinovăție german, nu servesc pe termen lung intereselor țării sale. Și împiedică apariția unității europene în fața naționalismului prădător al Rusiei și Chinei. Războiul din Ucraina este produsul unei lumi noi, perturbate, în care țări precum Rusia, China și Iran consideră că a sosit momentul să stabilească o poziție mai avantajoasă, inclusiv prin confruntare și forță. Cufundată într-o formă de negare, Uniunea Europeană refuză să admită că lumea se reorganizează fără ea, dacă nu împotriva ei. Dacă Rusia va câștiga războiul din Ucraina, Putin va fi provocat o înfrângere strategică majoră Occidentului, în primul rând Europei. Apetitul ursului rus nu va fi satisfăcut. Dimpotrivă. Această slăbiciune a Occidentului va deschide ușa reluării unei anumite forme de tutelă rusă asupra unei părți a Europei centrale și de est.
Ca atare, mesajul de bază al lui Emmanuel Macron, potrivit căruia NATO trebuie să facă mai mult pentru a ajuta Ucraina în fața renașterii forțelor ruse, este corect. Dar declarațiile sale publice care nu excludeau trimiterea de trupe occidentale au scos la lumină diviziiunea Aliaților în privința ajutorului militar la Kiev, într-un moment în care era nevoie de unitate. Dezvăluind existența unui front de refuz, șeful statului francez a subminat „ambiguitatea strategică” pe care a pretins totuși să o stabilească. Întâlniți vineri aceasta la Berlin, Olaf Scholz, Emmanuel Macron și polonezul Donald Tusk vor trebui să găsească un mesaj credibil pentru a repara pagubele.
