Legea, care va intra în vigoare în 2020, stipulează ca produsele menționate să fie fabricate doar din materiale bio-reciclabile.
Această decizie reprezintă o nouă etapă a programului asumat de Franța, care intenționează să devină o țară cât mai prietenoasă cu mediul.
Astfel, în Franța, începând cu 1 iulie au fost interzise pungile de plastic distribuite de magazine, iar începând cu 1 ianuarie 2017, vor fi interzise și cele din raioanele de produse alimentare, putând fi utilizate doar pungi din materiale bio - cu conținut vegetal, din amidon obținut din cartofi sau porumb.
Pungile de plastic nebiodegradabile reprezintă o mare problemă pentru mediu, ele disipându-se în câteva sute de ani. Aproximativ 75% dintre deșeurile aruncate în mare sunt din materiale plastice, iar 86% dintre speciile de broaștele țestoase marine le înghit, confundându-le cu meduzele, menționează autoritățile franceze în susținerea legii adoptate.