Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost achitat în procesul privind implicarea în uciderea protestatarilor, în 2011

03 Mar 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost achitat în procesul privind implicarea în uciderea protestatarilor, în 2011

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost achitat joi de Curtea de Casație, instanța supremă a Egiptului, care l-a găsit nevinovat de implicare în uciderea a 239 dintre protestatarii care au luat parte la manifestațiile din 2011, soldate cu îndepărtarea lui de la putere, scrie lemonde.fr.

În cadrul procesului care s-a deschis joi, fostul preşedinte, care are 88 de ani, a dezminţit încă o dată implicarea sa în crimele comise în timpul protestelor din 2011.

Judecătorul i-a citit actul de acuzare în care se arăta că, alături de ministrul de Interne din acea perioadă, Mubarak a aprobat trimiterea în zona protestelor a mai multor vehicule și arme care au fost apoi folosite împotriva manifestanților.

Fostul președinte era acuzat că nu ar fi făcut nimic pentru a împiedica vărsarea de sânge. În scaun rulant și purtând faimoșii săi ochelari negri, Mubarak a răspuns, din boxa acuzaților: "Așa ceva nu s-a întâmplat".

El a adăugat că se consideră nevinovat și că istoria îl va reabilita și îl va recunoaște drept un patriot care și-a servit țara cu devotament.

La finalul unei audieri prelungite, judecătorul Ahmed Abdel Qawi a anunțat: "Instanța îl declară pe acuzat nevinovat".

În primă instanță, fostul președinte egiptean fusese condamnat, în iunie 2012, la închisoare pe viață pentru "complicitate" la moartea a 239 de manifestanți. Curtea de Casație a cerut apoi rejudecarea cazului în cadrul unui nou proces.

În 2014, Mubarak a fost achitat. Au urmat noi apeluri, dar decizia Curții de Casației este definitivă și fostul lider, acum în vârstă de 88 de ani, va fi pus în libertate.

Instanța a respins joi solicitările avocaților victimelor de a lansa proceduri civile împotriva lui Hosni Mubarak, sub acuzația de asasinat. Prin urmare, victimele și rudele nu mai au nicio posibilitate de a face apel sau recurs, potrivit Reuters.

Înlăturarea de la putere a lui Mubarak a dus la organizarea primelor alegeri libere din Egipt, care l-au adus la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, provenit din rândurile Frăţiei Musulmane, reaminteşte Le Monde.

Morsi nu a rămas decât un an la putere. A fost înlăturat de cel care pe atunci era general, Abdel Fattah Al-Sissi, care a devenit ulterior preşedinte. Avocaţii care reprezintă familiile celor care au fost ucişi în 2011 au cerut ca faptele pentru care Mubarak a fost judecat să fie calificate drept "asasinat" şi au cerut convocarea în faţa Curţii a actualului preşedinte Al-Sissi, care în 2011 era şef al serviciului de informaţii al Armatei. În zadar, însă.

Alte stiri din Externe

Ultima oră