Dezbaterea publica despre rasism, așa cum o face o parte a stângii progresiste, ne duce pe o pantă alunecoasă, scrie un editorial în Le Figaro
Moartea lui Thomas în Franța, un adolescent ucis de tineri care, potrivit unor martori, pretindeau că vor să „omoare oameni albi" , a reaprinst dezbaterea despre rasismul anti-alb. Potrivit stângii progresiste intersecționale (și a sociologilor ei activiști, care dau un aspect științific teoriilor șocante), rasismul anti-alb nu ar putea exista: rasismul ar fi „sistemic” sau nu ar fi. Să admitem. Am putea, cu rea-credință, să argumentăm că există rasism sistemic anti-alb în Occident? Să încercăm. Demonstrația, desigur, nu trebuie luată în serios, dar arată că prin "rasializarea" conversației publice ne îmbarcăm pe o pantă alunecoasă.
Totul începe de la universitate. Predăm intersecționalitatea, teoria rasei critice sau gândirea postcolonială care au în comun postulatul existenței unei piramide de dominații în vârful căreia stau oameni albi, opresori redutabili. Așa că milioane de studenți sunt învățați ideea rasistă că oamenii albi fac rău persoanelor care nu sunt albe. (Ceea ce, de altfel, amintește de ideea conspirationistă conform căreia evreii, trăgând anumite sfori strategice, le fac rău ne-evreilor...) În Statele Unite, în numele unei presupuse discriminări pozitive, rasismul anti-alb a fost chiar instituționalizat: zeci de ani, un student alb a fost nevoit, cu rezultate egale, să obțină un punctaj SAT (echivalent cu bacalaureatul) mai mare decât cel al prietenului său de culoare pentru a intra în aceeași universitate. Învățătura istoriei este, de asemenea, impregnată de rasism: în timp ce eșecurile morale ale Occidentului sunt examinate și condamnate, comerțul arabo-musulman cu sclavi, deși mai mortal decât comerțul transatlantic cu sclavi, este în mare măsură ascuns. Legea Taubira în Franta din 2001 a recunoscut doar traficul occidental ca o crimă împotriva umanității, făcându-i pe albii singurii vinovați.Rasism de stat?
Diversitatea pare a fi un pretext pentru rasismul anti-alb, întrucât este considerată dezirabilă doar în contexte în care face posibilă legitimarea unei reduceri a numărului de albi, niciodată în cealaltă direcție.
Lumea culturii perpetuează rasismul structural, modelând un imaginar colectiv problematic. Delphine Ernotte, președintele France Télévisions , a declarat că lucrează pentru a reduce numărul de albi în serviciul public („ avem televiziune pentru bărbații albi de peste 50 de ani și asta va trebui să se schimbe ”) și a explicat ziarului Le Monde că nu ar mai finanța proiecte cu o proporție prea mare de oameni albi. În Statele Unite, doar filmele care respectă cote etnice stricte (nu prea mulți albi pe ecran sau în spatele camerei) sunt acum eligibile pentru Oscarul pentru cel mai bun film. Acest lucru nu are nimic de-a face cu rasismul, replică unii, ci totul are legătură cu căutarea „diversităţii”. Cu excepția faptului că diversitatea pare a fi un pretext pentru rasismul anti-alb, întrucât este considerată dezirabilă doar în contexte în care face posibilă legitimarea unei reduceri a numărului de albi, niciodată în cealaltă direcție (ideea cotelor etnice). în fotbalul francez, considerat rasist, a stârnit pe bună dreptate un strigăt).
Dar sistemul nostru economic? Stânga intersecțională subliniază adesea că populațiile cu origini imigrante sunt, în medie, mai puțin bine integrate din punct de vedere economic (prin care înțelege, cu o părtinire rasistă anti-albă, ca este numai din vina societății gazdă). Observația este corectă, dar am putea-o interpreta astfel: albii contribuie mai mult la veniturile fiscale ale statului și primesc mai puțin în schimb. Cu alte cuvinte, există, în Franța, un transfer „sistemic” de bani de la albi la non-albi. Unele persoane albe non-binare sunt și ele victime, spre indiferența profesorilor de studii de gen!
Când o persoană albă este ucisă de o persoană care nu este albă, este o știre din care ar fi imoral să tragem cea mai mică lecție.
Există mai mult dramatic. Când un non-alb este ucis de un alb, este un eveniment politic care legitimează un minut de reculegere în Parlamentul francez, provocând uneori demonstrații în mai multe țări. Când o persoană albă este ucisă de o persoană care nu este albă, este o știre din care ar fi imoral să tragem cea mai mică lecție. Sistemul i-ar face pe albi invizibili? În orice caz, am putea considera că narațiunea conform căreia minoritățile sunt ucise în mod regulat din cauza culorii pielii nu este doar falsă, ci corespunde opusului realității. În Statele Unite, între 1959 și 2021, au fost 52.518 oameni de culoare uciși de albi, comparativ cu... 155.785 de oameni albi uciși de oameni de culoare (de trei ori mai mulți). În Germania, străinii reprezintă 11% din populație dar 42% dintre autorii omuciderilor și 37% dintre cei condamnați pentru viol. În Olanda persoanele din imigrația non-occidentală reprezintă 14% din populație, dar sunt responsabile pentru 39% din atacuri. În Danemarca, persoanele de origine subsahariană sunt condamnate pentru viol de 14 ori mai des decât media. În Franța, străinii reprezintă 7% din populație, dar constituie 24% din populația închisorilor. Cu alte cuvinte, oamenii albi sunt sistematic subreprezentați în rândul criminalilor și suprareprezentați în rândul victimelor. Știința socială, transformând victimele în călăi, le desemnează totuși drept sursa tuturor relelor. Dacă am fi adeptii lui Bourdieu, am afirma că noțiunea de „violență simbolică” este o diversiune care servește la distragerea atenției de la examinarea violenței fizice și îi împiedică pe cei asupriți (sensibili la micro-agresiuni, deci orbi la atacurile cărora sunt victime) să se trezească la adevăratele nedreptăţi.
În sfârșit, nu numai că rasismul anti-alb nu ar exista (unul dintre rarele cazuri, așadar, în care nu ar trebui să „crezi pe cei în cauză”), dar albii sunt acuzați - de cei care găsesc opresiuni simbolice peste tot - că se plâng, pentru a demonstra fragilitate albului dacă exprimă nemulțumiri. Victimizarea este permisă tuturor, cu excepția persoanelor albe. Un alt privilegiu rasial!
