În spatele creșterii bugetelor militare și a discuțiilor ambițioase despre apărarea colectivă a continentului se află o realitate dureroasă: statele cele mai apropiate de Rusia nu au nicio garanție că vor găsi sprijin din partea Occidentului în cazul unei agresiuni de la Moscova, spune Simon Kuper, editorialist la Financial Times.
„Europa trebuie să își asume propria apărare”, spune noul clișeu geopolitic, dar această afirmație nu are prea mult sens. „Europa” este formată din țări ale căror interese diferă enorm în funcție de distanța față de Rusia. Orientarea lui Donald Trump spre Moscova readuce geografia Războiului Rece. Vedem reapariția „Europei de Est” și „Europei de Vest”.
Geografia Europei se schimbă periodic. Luați, de exemplu, eseul „Occidentul răpit” al scriitorului ceh exilat Milan Kundera, publicat în 1983. La acea vreme, sateliții sovietici Polonia, Ungaria și Cehoslovacia erau considerați parte a „Europei de Est”. De fapt, spunea Kundera, ele erau „Europa Centrală” — parte a Occidentului până când Armata Roșie le-a „răpit” în 1945.
„Ce este Europa Centrală?”, se întreba Kundera. „O zonă incertă de națiuni mici între Rusia și Germania.” Și ce este o „națiune mică”? „Una a cărei existență poate fi pusă sub semnul întrebării în orice moment; o națiune mică poate dispărea și știe acest lucru.”
Națiunile mici ale Europei Centrale au fost integrate în „Europa de Est” în 1945. După 1989, odată cu căderea comunismului, au devenit parte a „Europei”. În 1999, Ungaria, Polonia și Republica Cehă au aderat la NATO și au primit un „upgrade” geografic: au devenit parte a Occidentului transatlantic, care se întindea de la San Francisco până la Varșovia.
Săptămâna trecută, Trump pare să fi dizolvat Occidentul. „Acest lucru începe să pară sfârșitul NATO”, spune Steven Everts, director al Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene. Articolul 5 al NATO obligă statele membre să apere orice membru atacat. Cel mai probabil loc al unui astfel de atac sunt țările baltice. Întrebat de un jurnalist despre flancul estic al NATO, Trump a spus: „Sunt foarte angajat față de Polonia.” Întrebat apoi despre statele baltice, a evitat să dea un răspuns clar.
Unde sunt situate acum Polonia și celelalte țări din regiune? Probabil că nu fac parte dintr-o entitate militară unitară numită „Europa”. La urma urmei, nici europenii occidentali, nici americanii nu și-au riscat vreodată viața pentru europenii estici — nu pentru Danzig în 1939, nici pentru Budapesta în 1956 sau Praga în 1968. Europenii occidentali au trăit bine în timp ce sovieticii controlau Europa de Est și ar putea trăi la fel de bine și dacă Putin ar face același lucru. Astfel, ideea de „apărare europeană” seamănă cu o schemă de asigurare pentru o zonă predispusă la uragane, în care cei care sunt așteptați să contribuie cel mai mult nu locuiesc în zona de risc.
Un oficial francez de rang înalt mi-a spus că agresiunea lui Putin, deși regretabilă, nu este în ultimă instanță problema Franței. „Avem umbrela noastră nucleară”, a spus el, ridicând din umeri. Teoretic, Putin ar putea ataca Franța sau Marea Britanie, dar acest lucru este foarte puțin probabil, având în vedere slăbiciunea armatei sale și limitele istorice ale „vecinătății apropiate” a Rusiei, zona sa de influență. Europa de Sud este și mai în siguranță. Duminica dinaintea invaziei ruse din 2022, stăteam la soare lângă un lac din Madrid, înconjurat de familii la prânz, și mi-am dat seama: Rusia nu este problema Spaniei.
Germania este mai puțin sigură. Putin probabil că nu ar putea să o invadeze, dar, neavând arme nucleare, Germania poate fi supusă unui șantaj nuclear. Germanii și alți europeni se interesează acum de posibilitatea de a împărți umbrela nucleară a Franței. Aceasta i-ar expune însă unui tip mai blând de șantaj, deoarece Franța ar cere concesii importante în schimb. Totuși, Franța nu își va extinde umbrela nucleară asupra statelor baltice — cele mai expuse unui atac, dar care au puțin de oferit în schimb. Franța nu va risca un război nuclear cu Rusia pentru Lituania.
Dintr-odată, Europa de Est reapare, cu Finlanda și Suedia adăugate la fostul bloc sovietic. Aceste țări își consolidează rapid forțele armate. Chiar și câteva puncte procentuale în plus din PIB pentru apărare nu pot compensa riscul unei invazii rusești.
Un studiu realizat de Catherine de Vries de la Universitatea Bocconi și Stephanie Hofmann de la Institutul Universitar European arată că, cu cât o țară este mai aproape de Moscova, cu atât susține mai mult afirmația: „Cheltuielile UE pentru apărare ar trebui să crească.”
Bănuiesc că europenii vor găsi fonduri pentru a sprijini Ucraina. Putem să-l depășim pe Putin din punct de vedere financiar. Însă avantajul său constă în disponibilitatea de a sacrifica vieți rusești. Societățile bune își prețuiesc cetățenii, dar acesta este un dezavantaj în război. Costul oportunității de a muri este extrem de ridicat în Europa de astăzi, unde un tânăr de 20 de ani se poate aștepta să trăiască peste 80 de ani. Dacă trupele europene vor fi vreodată trimise la Vilnius, partidele de extremă dreapta pro-Putin vor cere imediat „pace” (adică capitulare).
Am spus unui important politician est-european că statele din Europa de Vest sunt puțin interesate de războaiele din Europa de Est. Mi-a răspuns: „Știm. De aceea, unele dintre țările noastre se întreabă: «De ce nu atacăm Rusia acum, în loc să așteptăm să fim atacați?»” Națiunile mici, care pot dispărea, au totul de pierdut.
