Companmia aeriana Turkish Airlines a concediat mai bine de 100 de persoane suspectate că au fost susţinatoare ale loviturii de stat ,scrie presa turcă preluată de Reuters şi citata de agerpres.ro.
Concedierile de către compania națională aeriană au avut loc duminică seară, după ce s-a stabilit care dintre angajați au legături cu mișcarea religioasă despre care președintele Recep Tayyip Erdogan a spus că a încercat să-i răstoarne guvernul la 15 iulie, scrie ziarul Sabah.
Un oficial al Turkish Airlines, a patra cea mai mare companie aeriană din Europa, a refuzat să comenteze informația.
Alte informații pun concedierile pe seama 'ineficienței'. Thelira.com, un site de știri financiare, relatează că în jur de 250 de angajați din rândul personalului de bord au fost concediați, împreună cu o sută de oameni din direcțiile de management și administrativă.
Site-ul de știri aeroportuare Airporthaber.com scrie că printre cei concediați se află și adjunctul CEO-ului responsabil pentru afaceri financiare.
Autoritățile turce au concediat, suspendat sau reținut în jur de 60.000 de oameni după lovitura de stat eșuată încercată de o facțiune a armatei. Ei sunt acuzați că sunt simpatizanți sau membri ai unui grup religios condus de predicatorul Fethullah Gulen, care trăiește în SUA.
Într-un caz distinct, operatorul Turk Telekom, deținut în proporție de 30% de stat, a concediat vineri 198 de persoane 'în cooperare cu forțele de securitate' și a spus că unii manageri au fost convocați de procurori în legătură cu ancheta privind puciul eșuat.
Peste 240 de persoane au fost ucise și 2.000 rănite în violențele care au însoțit tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, notează Reuters.