Detaliile ORIBILE ale unei duble crime comise de un roman în Elveția: ”I-am dat drumul abia când a devenit moale”

07 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Detaliile ORIBILE ale unei duble crime comise de un roman în Elveția: ”I-am dat drumul abia când a devenit moale”


Cei doi, bunici, erau așteptați la botezul unor nepoți, dar nu au mai ajuns niciodată la petrecere. De altfel, așa s-a și dat alarma, iar cele două cadavre au fost descoperite.
Dar ce s-a întâmplat? Un tribunal din Geneva se ocupă acum de acest caz deloc destinat celor slabi de inimă.
”I-am dat drumul abia când a devenit moale”, explică acuzatul, un român în vârstă de 39 de ani, făcând referire la prima sa victimă. Cotidianul Tribune de Geneve relatează din sala de proces.
Românul a lovit sexagenarul, apoi i-a sucit gâtul cu antebrațul timp de trei minute. Bărbatul a murit sufocat. Asasinul l-a acoperit cu o cuvertură și i-a pus un pantof pe față. Apartamentul era plin de sânge.
În aceeași seară, soția victimei a revenit acasă. Ușa era închisă, așa că ea a sunat la ușă, apoi și-a scos telefonul mobil, pentru a telefona. Românul s-a temut că va suna la poliție, așa că a deschis ușa, a tras-o în interior și i-a tras un pumn în nas, zdrobindu-l. Ea s-a prăbușit, el a continuat să o lovească și apoi a strangulat-o cu un cordon. ”Eram nebun de furie, doream să ucid această femeie”, mărturisește românul. După ce a ucis-o, i-a smuls hainele de pe ea. ”Pentru a mă răzbuna”, a explicat el poliției.
Acte de o cruzime fără margini, pe care e greu să le asociezi cu bărbatul mai degrabă simpatic și liniștit care se prezintă acum în fața justiției, comentează autorul articolului.
Acuzatul explică faptul că l-a întâlnit pe sexagenar în parcul din Geisendorf. Acesta părea foarte amabil. Acuzatul crede că acesta îl va ajuta să își găsească de lucru și să iasă din mizerie. A înțeles, asigur, că bărbatul era homosexual, scrie Tribune de Geneve.
Românul nu era homosexual, dar sexagenarul i-a făcut avansuri, iar el a acceptat să-l însoțească în apartament. Acuzatul a știut că va trebui să accepte o felație și recunoaște asta. Dar, explică el, umilirea cea mai gravă pentru el a fost că ar fi trebuit să doarmă și să mănânce în același loc cu pisicile, să ducă o viață de cerșetor.
Totuși, în momentul actului sexual, lucrurile au fost mai mult decât putea accepta. ”Am simțit un dezgust când i-am ascultat respirația din ce în ce mai intensă. Nu suportam să mă atingă...Îmi venea să vomit. Pentru că nu aveam erecție, a început să se masturbeze, tremura și mă insulta, tratându-mă ca pe un impotent și cerșetor”, a explicat românul pentru instanță.
Acuzatul spune că s-a simțit precum o târfă, devenise proprietatea victimei. S-a îmbrăcat și s-au pregătit de plecare. Bărbatul, furios, a spus că nu doar că nu îl va ajuta să își găsească un loc de muncă, ci și că nu îi va da nici cei 50 de franci promiși pentru partidă. ”Am înțeles că a profitat de mine”, a mărturisit românul. Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar totul s-a încheiat cu un masacru.
Procesul continuă la Geneva, scriu jurnaliștii de la Tribune de Geneve.
În debutul audierii, judecătorii au încercat să refacă traseul personal al acuzatului, despre care spun că a avut o copilărie a la Dickens.
Mama sa l-a bătut și rănit cu o agrafă încinsă. ”Dragostea mamei, eu habar nu am ce înseamnă asta”, explică cel ce avea să devină copil al străzii. Timpul petrecut în închisoare în România, ca minor, într-o instituție în care copiii erau la grămadă alături de adulți, l-a marcat pe viață. ”Era Auschwitz-ul acolo”, spune românul. Privațiuni, violențe, nedreptăți. ”Când am ieșit de acolo eram mai rău decât atunci când am intrat, nu aveam teamă de nimic”, mai spune românul.
A fost condamnat de șapte ori în România, mai ales pentru furturi și jafuri. A călătorit mult și a trecut prin multe, înainte să ajungă la Geneva, încheie cei de la Tribune de Geneve.

Alte stiri din Externe

Ultima oră