Ciprian Popescu s-a născut la data de 5 noiembrie 1973 în Braşov. Primele amintiri îl leagă de casa de copii din oraşul Victoria. Au urmat clipe grele în Bucureşti. S-a întors pentru 7 ani pe străzile Braşovului. N-a mai suportat şi a plecat cu trenul în Italia.
Destinul l-a călăuzit în Germania
A găsit ceva de lucru la un Doner kebab în Trier, apoi a urmat un centru pentru oameni fără adăpost în Hamburg, “aventura” vieţii sale blocându-se pentru moment în Ostpark din Frankfurt. Cercul s-a închis acum câteva luni, când Ciprian a ajuns din nou într-un centru pentru oameni fără adăpost.
“La vârsta de 19 ani s-a terminat cu casa de copii”, spune el. E mulţumit de noua lui “casă”: o cameră pe care o împarte cu alţi trei colegi, cu două paturi supraetajate şi două scaune. Cunoştinţele sale de limbă germană se rezumă la multe substantive şi puţine verbe, dar se face înţeles. A fost 12 ani la şcoală şi autorităţile germane îl consideră alfabetizat. Preferă să nu vorbească prea mult despre copilăria sa: “Am fost permanent singur”.
Adio, România!
Momentul plecării din România este bine întipărit în mintea sa. “În 2010, am spus “Adio, România”, m-am urcat în tren şi am plecat. România este o catastrofă completă. Multe firme, dar nici un ajutor. Şapte ani am dormit pe străzi. Am plecat la 36 de ani cu un mic rucsac în spate. Mi-am luat un prosop, câteva lame de ras şi un tricou. Fără fotografii, scrisori sau amintiri”, povesteşte bărbatul.
Întâmplător a ajuns pe străzile oraşului Trier din Germania. A crezut că viaţa lui se va schimba când patronul turc al unui Doner kebap a decis să îi dea ceva de lucru. Muncea la negru, primea mâncare şi un pat de dormit. Turcul i-a promis că în scurt timp îi va rezolva şi un contract legal de muncă, însă totul a rămas la stadiul de promisiuni. În schimb, Ciprian a fost exploatat precum un sclav. Muncea 10-12 ore zilnic şi primea 150 de euro pe lună (50 de cenţi pe oră).
În iunie 2012 a decis să plece la Hamburg
Ciprian mărturiseşte că ar fi făcut orice. “Aş fi spălat vase într-un restaurant, aş fi măturat strada, orice”. În 2013, Ciprian Popescu a ajuns la Frankfurt, într-un centru pentru oameni fără adăpost. E mulţumit de condiţiile actuale, departe de beţivi şi drogaţi. “Nu beau şi nu mă droghez. Doar fumez”, spune el. De la începutul anului, programul său este acelaşi în fiecare zi. Micul dejun se serveşte pentru oamenii săraci şi fără adăpost pentru 50 de cenţi în cantina mănăstirii Kapuzinerkloster Liebfrauen.
“Apoi ies pe stradă şi caut non-stop sticle returnabile de pe urma cărora să colectez comisionul de returnare. De obicei, încerc în zona gării, fiindcă acolo sunt mulţi oameni însetaţi, dar şi concurenţa e mare. Uneori mă duc cu români la diverse instituţii publice şi îi ajut la tradus. Dacă am adunat destui bani, prânzul se serveşte pentru un euro la cantina Caritas. Cina costă tot un euro. Asta dacă am adunat banii necesari, altfel sar peste cină. Mâncarea lipseşte uneori chiar şi două zile la rând”, mărturiseşte.
Cerc vicios
El ar putea să supravieţuiască în Germania cu doar 90 de euro pe lună. Statul german nu îl ajută cu nici un cent. Toate solicitările sale au fost respinse. “Cine nu a muncit niciodată în Germania nu poate solicita ajutorul social Hartz IV. Cine nu beneficiază de Hartz IV nu poate solicita un curs gratuit de integrare. Cine nu vorbeşte bine limba germană nu va găsi un loc de muncă. Iar cine nu a avut niciodată un loc de muncă nu va primi Hartz IV. Aşa funcţionează cercul vicios”, scrie FAZ.
Ciprian este disperat, dar convins că un curs de integrare este biletul său pentru o viaţă mai bună. “Dacă nu plătesc, nu va mai funcţiona nimic”, spune el. Costurile cursului se ridică la 254 de euro. “Să cerşesc nu este o variantă pentru mine. Am fost contactat de bande organizate, dar mafia este mult prea mare”, consideră Ciprian. Nu vrea să colaboreze cu alți români. “Toţi sunt nişte pungaşi, nu vor să muncească, nu vor să se integreze”, spune el.
Întoarcerea în România nu reprezintă o opţiune pentru el. “Dacă mi-ar da cineva un bilet gratuit înapoi în România, nu aş accepta. Prefer să îmi iau sacul şi să dorm aici pe stradă ”, a încheiat Ciprian Popescu.
