Moscova a declarat miercuri că scurgerea de documente americane clasificate privind conflictul din Ucraina ar putea fi de fapt constituită din „false” menite să „înşele” Rusia, în cadrul unei campanii de dezinformare a Washingtonului, scrie Le Figaro.
În această etapă, „nu avem nicio poziție (...) Poate că este un „fals”, o intoxicare deliberată” , a reacționat viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, citat de agențiile de presă ruse.
„Deoarece Statele Unite sunt parte integrantă a conflictului (din Ucraina) și poartă de fapt un război hibrid împotriva noastră, astfel de metode sunt posibile pentru a înșela inamicul, adică Federația Rusă” , a mai susținut el.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri reporterilor că Rusia nu cunoaște în acest stadiu „nivelul de autenticitate al documentelor”.