CRIZA REFUGIAȚILOR. În Germania, autoritățile se tem de o ciocnire a civilizațiilor la Oktoberfest

17 Sep 2015
CRIZA REFUGIAȚILOR. În Germania, autoritățile se tem de o ciocnire a civilizațiilor la Oktoberfest
Mai sunt câteva zile până la deschiderea celebrei sărbători a berii de la Munchen, Oktoberfest, unde sunt așteptați în acest an peste șase milioane de vizitatori. Primăria din capitala Bavariei este în stare de alertă, de teamă că sosirea masivă de turiști în oraș se va adăuga haosului care domnește în gara centrală, unde 20.000 de refugiați au sosit în ultimele două weekend-uri, și unde alte mii de solicitanți de azil ar putea sosi sâmbăta și duminica aceasta, scrie săptămânalul german Focus.

Autoritățile intenționează să separe turiștii de refugiați la sosirea lor în gară, scrie cotidianul bavarez Suddeutsche Zeitung.

”Cei care vor să meargă la Oktoberfest părăsesc gara mergând spre Bayerstrasse, adică ieșirea din sud. Însoțirea refugiaților este efectuată de autorități și de voluntari prin nordul gării”, scrie ziarul bavarez. ”Problema nu este atât să se evite ca vizitatorii de la Oktoberfest și refugiații să se întâlnească, ci este pur și simplu o chestiune de aglomerație”, explică pentru Suddeutsche Zeitung Simon Hegewald, membru al biroului de poliție situat în gara Munchen.

Mai multe unități de poliție din alte regiuni vor fi detașate începând de sâmbătă pe străzile din Munchen.

Ministrul de Interne Joachim Herrmann a declarat că această separare la Munchen este necesară în timpul Oktoberfest, mai ales că solicitanții de azil vin din țări musulmane și nu sunt obișnuiți să se intersecteze cu persoane puternic alcoolizate.(I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră