Erdogan l-a văzut pe Vezir Cakras, un bărbat de aproximativ 40 de ani, în timp ce convoiul prezidenţial traversa podul care leagă sectorul european de cel asiatic al Istanbulului.
Liderul a cerut ca maşinile să se oprească şi şi-a trimis gărzile de corp la tânăr. Aceştia i-au spus bărbatului că preşedintele Turciei doreşte să-i vorbească.
Din imaginile şi filmările reporterilor aflaţi la faţa locului se observă cum agenţii de securitate ai lui Erdogan îl conving pe bărbat să meargă până la maşina în care se afla preşedintele turc.
După ce l-a văzut pe Erdogan, omul a început să plângă şi i-a sărutat mâna, iar după o discuţie cu preşedintele turc a renunţat la gândurile sinucigaşe.
Potrivit mass-media locale, bărbatul suferă de depresie şi a vrut să se arunce de pe pod din cauza unor probleme familiale.