Corul Armatei Roşii, la bordul avionului prăbuşit (VIDEO)

25 Dec 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Corul Armatei Roşii, la bordul avionului prăbuşit (VIDEO)

Cunoscut ca Marele Cor al Armatei Roşii, acesta a susţinut pentru prima dată un concert excepțional în România, la data de 9 octombrie 2016, la Sala Palatului.

Extrem de popular, corul avea in repertoriu piese tradiţionale ruseşti (Kalinka, Războiul sfânt, Katiușa), dar și reintrepretări corale din cele mai cunoscute piese ale formațiilor Queen și The Beatles.

Corul Aleksandrov este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia.

Data înfiinţării este considerată ziua de 12 octombrie 1928, atunci când a avut loc și primul concert pe scena Casei Centrale a Armatei Roşii.

În acele timpuri, ansamblul era format din doar 12 persoane. La jumătatea anilor ‘30, corul număra deja aproape 300 de membri, iar renumele său depăşise demult graniţele Uniunii Sovietice.

Rămăşiţe ale avionului prăbuşit, cadavre, efecte personale ale celor de la bord au fost găsite la circa 1,5 kilometri de ţărm, în largul Mării Negre.

salvare

CITIŢI DETALII DESPRE TRAGEDIE PE miscareaderezistenta.ro:

UPDATE. Avion prăbuşit în Marea Neagră! 92 de oameni erau la bord (VIDEO)

Majoritatea celor aflaţi la bord erau membrii Ansamblului Aleksandrov, dar printre victime se numără şi nouă jurnalişti. De altfel, legitimaţii de presă ale acestora au fost găsite plutind.

Deocamdată nu există nicio informaţie referitoare la vreun posibil supravieţuitor al acestei catastrofe aviatice, potrivit rt.com.

Avionul decolase de la Soci şi urma să aterizeze la baza militară rusă din Latakia, Siria, unde Ansamblul Aleksandrov urma să ofere un concert de Anul Nou. potrivit sursei citate.

UPDATE

Lista cu pasageri publicată de către Ministerul Apărării include 65 de membri ai Ansamblului Alexandrov, cunoscut pentru turneele sale în străinătate sub denumirea de corurile Armatei Roșii, opt militari, inclusiv dirijorul şi compozitorul Ansamblului, Valeri Hahilov, opt membri ai echipajului, nouă jurnaliști, doi înalți funcționari civili și responsabila unei organizații caritabile, foarte cunoscută în Rusia, Elizaveta Glinka, scrie rt.com.

UPDATE

Președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat duminică formarea unei comisii de anchetă, condusă de către premierul Dmitri Medvedev, însărcinată cu stabilirea cauzelor prăbușirii în Marea Neagră a avionului militar.

Șeful statului rus a exprimat condoleanțe rudelor victimelor.

Ministerul rus al Apărării, citat de agențiile ruse de presă, a indicat că avionul se afla în exploatare de 33 de ani și avea 6.689 de ore de zbor din 1983.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră