Directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr, și-a reafirmat miercuri în fața Comisiei pentru Transporturi a Parlamentului german angajamentul de a clarifica toate detaliile prăbușirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings (filiala low-cost a Lufthansa) la 24 martie în sud-estul Franței, precizând însă că în acest moment prioritatea sa este acordarea de asistență familiilor celor 150 de victime ale catastrofei, relatează presa germană.
Prezent alături de Carsten Spohr la audierea de miercuri, ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a menționat că, după analiza celor două cutii negre ale aparatului, acum este perfect clar faptul că pilotul secund Andreas Lubitz, odată rămas singur în cabina de pilotaj, a acționat în mod deliberat comenzile pentru a prăbuși aparatul.
Copilotul Lubitz urmase timp de mai mulți ani tratamente pentru tulburări psihice, el întrerupându-și în anul 2009 cursurile de pilotaj în urma unui grav episod depresiv pe care l-a adus la cunoștința societății Lufthansa. Dar în ziua tragediei el se afla în concediu medical în urma unui alt episod depresiv, însă de data aceasta nu a mai informat compania.
Totuși, ministrul Dobrindt a adăugat că o clarificare deplină a comportamentului copilotului și a tot ceea ce s-a întâmplat cu acel avion cere timp, anunțând totodată că, pentru a se avansa în investigație, luna viitoare se va realiza un zbor de simulare pe aceeași rută efectuată de cursa 4U9525, Barcelona-Dusseldorf. Unul dintre obiectivele acestui zbor este de a se înțelege natura zgomotelor redate de banda audio a cutiei negre ce a înregistrat sunetele din cabina de pilotaj și care nu sunt elucidate de datele din a doua cutie neagră, cea care conține parametrii de zbor.
Pe de altă parte, oficialul german a declarat că valoarea indemnizațiilor ce vor fi acordate familiilor victimelor trebuie stabilită în funcție de naționalitatea acestora din urmă. (I.D)