ONG-ul israelian Breaking the Silence a adunat mărturiile mai multor soldați care au servit în timpul operațiunilor anterioare din Gaza. Directorul său, Nadav Weiman, analizează evoluția doctrinei militare a IDF și trage lecția că forța singură nu va putea aduce pacea în regiune, scrie Le Figaro.
Nadav Weiman a servit în forțele speciale ale armatei israeliene în Cisiordania și Fâșia Gaza. El este director al ONG-ului Breaking the Silence, care reunește veterani israelieni care se opun ocupației.
Au trecut mai bine de cinci săptămâni de la atacul brutal al Hamas asupra Israelului. Între timp, Hamas a lansat zilnic rachete în orașele israeliene, în timp ce statul evreu a supus Fâșia Gaza bombardamentelor aeriene și focurilor de artilerie. Pe 27 octombrie, Israelul și-a lansat invazia terestră. Noi, cei de la ONG Breaking the Silence, am petrecut câțiva ani studiind mărturiile soldaților care au servit în campaniile militare anterioare în Gaza. Cunoașterea trecutului ne poate ajuta să luăm în considerare mai clar alegerile cu care ne confruntăm astăzi.
Campaniile militare anterioare ale Israelului în Gaza au fost conduse în conformitate cu două principii esențiale. Primul este uneori rezumat prin expresia: „risc zero pentru forțele noastre”. Aceasta implică acordarea celei mai mari priorități siguranței luptătorilor israelieni. Această idee poate părea rezonabilă. Dar implică faptul că, pentru a proteja acești soldați, riscul trebuie transferat civililor din Gaza, chiar dacă aceștia nu iau parte la lupte. Al doilea principiu se numește „doctrina Dahiyeh”, numită după un district din Beirut care a fost puternic bombardat de Israel în timpul războiului din 2006. Doctrina Dahiyeh prevede că, în contextul unui conflict asimetric împotriva unui non-stat, este posibil pentru a garanta o perioadă de calm prin producerea daunelor disproporționate instalațiilor militare, precum și infrastructurii și proprietăților civile. Un astfel de răspuns ar putea genera descurajare și mobiliza populația civilă împotriva organizațiilor nestatale care operează de pe teritoriul său. Aceste două principii – „risc zero” și Dahiyeh – au modelat fiecare aspect al campaniilor militare israeliene din Gaza de la Operațiunea Plumb turnat din 2008-2009.
Să luăm câteva exemple. Pe 21 octombrie, armata israeliană a aruncat pliante în nordul Gazei în care îi avertizează pe rezidenți să plece imediat, pretinzând că viața lor este în pericol și declarând că „oricine alege să nu părăsească nordul Gazei pentru a se alătura sudului Wadi Gaza ar putea fi considerat complice al o organizație teroristă." Instructiuni de acest tip au fost date si in campaniile anterioare din Gaza. Civilii care locuiau în zonele în care erau de așteptat să opereze forțele terestre au primit ordin să-și părăsească casele. După expirarea termenului limită pentru evacuarea acestora, aceste zone au fost supuse unor lovituri aeriene grele și de artilerie. Scopul lor a fost, în general, să „înmoaie” sectorul, adică să respingă luptătorii inamici și să distrugă structurile susceptibile de a constitui o amenințare pentru forțele terestre. Din punct de vedere israelian, aceste avertismente funcționează pentru a „converti” zonele civile în câmpuri de luptă în care nu este nevoie să se limiteze utilizarea forței.
Prezumția de nevinovăție care, în trecut, a ghidat luptele armatei israeliene în zonele urbane a fost răsturnată. În Gaza, oricine nu a părăsit câmpul de luptă este presupus vinovat.
Această noțiune de câmp de luptă deschide calea pentru reguli de angajare mai permisive. În astfel de zone „convertite”, după ce rezidenților li s-a ordonat evacuarea, soldații au fost adesea instruiți să nu-și asume riscuri și să trateze pe toată lumea ca pe luptători Hamas. Soldații care au servit în ofensive terestre anterioare depun mărturie: „Ne-au spus: nu trebuie să întâlniți civili. Dacă identifici pe cineva, împușcă-l." Altul explică: „Percepția colectivă este că dacă vezi pe cineva, este un terorist." Aceste ordine nu însemnau – iar soldații în mod clar nu le-au interpretat în acest fel – că o persoană clar nevinovată ar trebui ucisă. Dar ei au sugerat că atunci când există cea mai mică îndoială cu privire la un individ, el ar trebui tratat ca ostil. Aceste instrucțiuni aveau ca scop protejarea soldaților împotriva oricărei potențiale amenințări în detrimentul unor civili nevinovați, asimilați anterior „complicilor unei organizații teroriste”. Prezumția de nevinovăție care, în trecut, a ghidat luptele armatei israeliene în zonele urbane a fost răsturnată. În Gaza, oricine nu a părăsit câmpul de luptă este presupus vinovat.
Odată implementată transformarea conceptuală a satelor și cartierelor în câmpuri de luptă, forțele israeliene atacă ca și cum ar duce un război convențional. Unitățile de ingineri și buldozerele înarmate eliberează calea forțelor de infanterie, distrugând tot ce le este în cale: drumuri, mașini, clădiri rezidențiale, terenuri agricole. Tancurile Merkava avansează alături de infanterişti, trăgând în orice care pare a fi o ameninţare. Un soldat a descris buldozerele și tancurile care înaintau în tandem: „ Ei trăgeau, distrugeau, trăgeau, distrugeau... Și așa am mers înainte. » Soldații raportează împușcături continue: „Sunteți în Gaza, trageți în orice." Această utilizare a focului ar trebui să ne protejeze forțele. Distrugerile trebuie să elimine orice posibilă amenințare. Protejarea soldaților este cea mai mare prioritate. Devastarea cartierului este atât consecința acestei protecții, cât și unul dintre obiectivele urmărite în numele doctrinei Dahiyeh.
Odată ajunse în aceste zone urbane, forțele au fost însărcinate să găsească și să neutralizeze luptătorii Hamas – sau, ca în 2014, să distrugă tunelurile folosite de Hamas pentru a ataca Israelul. Unele dintre casele ocupate de forțe au fost transformate în sedii sau cămine temporare. Când au părăsit în cele din urmă enclava, multe dintre aceste case au fost pulverizate de ingineri, în timp ce cartierele au fost bombardate de avioane de luptă. Aceasta a fost o aplicare clară a doctrinei Dahiyeh, care prescrie distrugerea zonelor civile, indiferent de riscurile pentru soldați.
Lecția pe care ar trebui să o învățăm din conflictele anterioare este că forța singură nu poate aduce pacea pe care o merităm israelienii.
După cum demonstrează aceste exemple, principiile care stau la baza operațiunilor militare din Gaza au dus la pagube excesive pentru civili, proprietățile și infrastructura acestora. Deși campaniile anterioare nu au descurajat Hamas să reia ostilitățile, hotărârea Israelului de a aplica aceste principii rămâne intactă. Cu fiecare nou episod de violență, acestea au fost interpretate ca autorizând și justificând utilizarea și mai intensă a forței și a focului. Când a tras lecții din conflictele anterioare, armata israeliană s-a concentrat întotdeauna asupra modului în care sunt aplicate aceste principii, fără a pune la îndoială vreodată validitatea lor. Cu alte cuvinte: experiența ne spune doar ceea ce presupunerile noastre ne permit să vedem.
Atacurile oribile din 7 octombrie au demonstrat clar că apărarea Israelului necesită o abordare diferită. Lecția pe care ar trebui să o învățăm din conflictele anterioare este că forța singură nu poate aduce pacea pe care o merită israelienii. O soluție politică care să abordeze rădăcinile conflictului este singura modalitate de a apăra granițele și cetățenii Israelului. Trebuie să ajungem la acorduri obligatorii care să garanteze drepturile, securitatea și libertatea atât israelienilor, cât și palestinienilor, precum și autodeterminarea ambelor popoare.
