Președintele rus Vladimir Putin este hotărât să cucerească părți ale Ucrainei și nu dă dovadă de reținere în brutalitatea sa, dar este totuși important să menținem legătura cu el pentru a pune capăt războiului, a declarat sâmbătă cancelarul german Olaf Scholz citat de Le Monde.
De la începutul invaziei ruse din 24 februarie, liderul german a vorbit direct cu Vladimir Putin mai mult decât majoritatea celorlalți lideri occidentali. Ultima convorbire telefonică dintre cei doi bărbați, pe 2 decembrie, a durat o oră.
„De fiecare dată când vorbesc cu Putin, el îmi spune foarte clar că pentru el este vorba de a cuceri ceva”, a spus Olaf Scholz la un eveniment la Potsdam, lângă Berlin. „Vrea doar să cucerească o parte a teritoriului ucrainean prin violență"
„Am văzut brutalitatea de care este capabil președintele rus în Cecenia, unde practic a eradicat întreaga țară, sau în Siria: nu există nicio reținere acolo, este la fel de simplu”, a spus el .
„Avem păreri complet diferite. Cu toate acestea, voi continua să vorbesc cu el pentru că vreau să trăiesc momentul în care este posibil să ieșim din această situație. Și asta nu este posibil fără a vorbi unul cu celălalt. »